CSM: Udrea, Kelemen și Sârbu au încălcat independența justiției

19 februarie 2015 10:47   Național
Ultima actualizare:

Membrii Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) s-au reunit azi dimineață pentru a discuta despre Elena Udrea, Kelemen Hunor și Adrian Sârbu. Aceștia spun că cei trei au adus atingere imaginii justiției.

Mai exact, Elena Udrea este acuzată că a vorbit în presă despre anchetele penale care o vizează și a declarat de fiecare dată că dosarele au făcut la comadă politică.

Același lucru l-a făcut și Adrian Sârbu, când a percizat faptul că se află după gratii la comanda premierului Victor Ponta și a deputatului Sebastian Ghiță.

Nici Kelemn Hunor nu a respectat decizia magistraților, atunci când i-a luat apărarea colegului său de partid, Zsolt Nagy, care a fost condamnat la patru ani de închisoare cu executare în dosarul “Privatizarile strategice”.  

El ar fi spus că nu au existat probe pentru trimiterea acestuia în judecată.

Potrivit membrilor CSM, toate aceste declarații au dus atingere asupra justiției și a independenței sale.

Astfel că se vor lua și măsuri, care vor fi transmise printr-un comunicat de presă.

Mai multe