Cu avionul, direct spre Canada. Vor fi curse la Toronto și Montreal

29 septembrie 2017 15:31   Național
Ultima actualizare:

Mai avem puțin de așteptat, până în 7 iunie 2018. Apoi vom putea călători cu avionul în Canada, la Toronto și Montreal, direct de la București. Anul acesta, obținerea vizelor este mai ușoară.

Air Canada va opera pe Aeroportul Henri Coandă, din iunie 2018, patru curse săptămânale dus-întors pe rutele Bucureşti – Toronto şi Bucureşti – Montreal, anunță news.ro. ”Începând din 2018, compania aeriană Air Canada va opera zboruri directe de pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti către principalele aeroporturi ale Canadei: Montreal şi Toronto. Decizia companiei nord-americane a fost luată în urma discuţiilor cu şefii Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti, care au convins reprezentanţii Air Canada să opereze curse directe pe principalul aeroport al României”, anunţă Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti.

Compania Air Canada va opera zborurile directe pe Aeroportul Henri Coandă cu aeronave Boeing 767. Primele zboruri directe Air Canada spre/dinspre România vor fi: Montreal – Bucureşti: 7 iunie, Bucureşti – Montreal: 8 iunie,  Toronto – Bucureşti: 9 iunie şi Bucureşti – Toronto: 10 iunie.

Ambasada Canadei la București a anunțat anul acesta că, de la 1 mai, cetățenii români care au deținut o viză canadiană în ultimii 10 ani sau care dețin  acum o viză valabilă pentru SUA trebuie să depună o cerere pentru autorizație  de călătorie electronică (eTA), în loc de viză, pentru a călători pe calea aerului sau pentru a tranzita un aeroport canadian.Cei care nu îndeplinesc aceste cerințe, pot călători doar cu viză. eTA va fi valabilă pentru o durată de 5 ani. Guvernul Canadei a anunța că intenționează să elimine regimul de vize pentru toți cetățenii români din decembrie 2017, scrie news.ro.

Mai multe