Cu biletul unic, fugi după RATB de-ţi ies ochii
La două zile de la lansarea sa, biletul unic valabil la metrou şi pe RATB a ieşit în lume. Reporterii Click! au testat pentru dumneavoastră noul sistem de taxare pe transportul în comun pentru a se convinge de utilitate lui. Cât e de bun? Citiţi în cele ce urmează.
Biletul unic, preluat de autorităţile Capitalei de la vecinii europeni, a fost gândit pentru a facilita transferul călătorilor de la RATB la metrou. Promotorii lui, reprezentanţii RATB şi Metrorex, îl consideră o mare invenţie. „Nu cred până nu văd". Cu acest gând, demn de Toma necredinciosu', am pornit la drum să-l testăm. Am folosit un bilet în valoare de 5 lei, care ne-a permis să folosim orice mijloc de transport vreme de 60 de minute.
La ora 09.49, am intrat la metrou, la staţia Crângaşi Fotografii: Sever Gheorghe
Ne-am propus să circulăm măcar cu două vehicule RATB şi să efectuăm o călătorie cu metroul, urmând un traseu pe care îl fac mulţi bucureşteni dimineaţa, spre serviciu. Am pornit din Drumul Taberei (Moghioroş), la ora 9.35, sperând să ajungem în timp util la Spitalul Fundeni. Cei care locuiesc în cartierul din sectorul 6 nu au acces la metrou, astfel încât singura lor opţiune pentru a se deplasa rămâne RATB.
La ora 10.30, am validat cardul în troleibuzul 66, cu 5 minute înainte de expirarea timpului
Ne-am urcat în cel mai utilizat vehicul de suprafaţă, tramvaiul 41, cu gândul să preluăm metroul la Crângaşi. După 14 minute cu „41" am luat metroul care ne-a dus în 16 minute la Bucur Obor. Însă am pierdut circa 7 minute aşteptând metroul. Timpul ne presa. Ca să recuperăm, am luat-o la fugă prin tunel, ca să prindem un RATB să ne ducă la „Fundeni".
Am validat cardul în tramvaiul 41 la 09.35
A venit „66"-le, greu, după 18 minute de stat în staţie. La 10.30 am validat călătoria, după o adevărată cursă contra cronometru. Dacă întârziam încă 5 minute, biletul unic de 5 lei nu mai valora nici cât o ceapă degerată. Ajunşi la destinaţie am realizat că biletul unic ne-a făcut să cheltuim mai mulţi bani decât am fi plătit în mod normal pentru cele trei călătorii (4,6 lei). În plus, a scos untul din noi, căci, pentru a ne încadra în cele 60 de minute, a trebuit să alergăm de la o staţie la alta.
Noul sistem de plată RATB+metrou e disponibil pe cardul Multiplu (albastru), în trei variante:Bilet unic valabil 60 de minute: 5 leiBilet 10 călătorii a câte 60 de minute: 30 leiAbonament de o zi: 16 lei