Cu şalupa pe Floreasca - FOTO/VIDEO
Dacă v-aţi plictisit să faceţi ture pe Lacul Herăstrău, aveţi la dispoziţie un nou traseu pentru agrement. Vă puteţi plimba cu şalupa pe Floreasca. Miercuri, în prima zi, am dat şi noi o tură de lac.
Am rămas impresionaţi de luxul care ne-a întâmpinat. Şi pe stânga şi pe dreapta malurilor am dat cu ochii numai de terase de fiţe, vile luxoase şi chiar de reşedinţa prezidenţială.
“Nici nu am ştiut ce se ascunde în spatele pomilor, că nu am avut acces niciodată pe acest lac. Este mai frumos decât pe Herăstrău. Peisajele sunt de lux”, ne-a spus Iuliana, prima care s-a plimbat cu şalupa.
Dacă vreţi şi voi să trageţi cu ochiul spre vila preşedintelui ţării nu aveţi decât să urcaţi la bord. Plecările se fac de la debarcaderul situat în apropierea ecluzei Herăstrău-Floreasca, zilnic, între orele 10.00-20.00.
Un bilet costă 5 lei pentru adulţi şi 2 lei pentru copiii peste 10 ani. Dacă decupaţi talonul de concurs din Click! şi vă prezentaţi cu el la debarcaderi, azi vă plimbaţi gratis.
Iată ce poţi admira
Vile de lux - Foarte mulţi bucureşteni cu bani şi-au construit case pe mal
Terase de fiţe - Pe malul lacului sunt una lângă alta
Reşedinţa lui Băsescu - Vila preşedintelui se află exact pe malul Lacului Floreasca