Cu şpaga-n gură! Prins în flagrant, un poliţist a încercat să înghită mita

10 octombrie 2013 7:43   Național
Ultima actualizare:

Un poliţist a vrut cu orice preţ să scape basma-curată după ce a cerut mită unui puşcăriaş în schimbul unui favor. Prins în flagrant, bărbatul şi-a îndesat banii în gură şi a încercat să înghită probele.

Bogdan Stîrlea (30 ani), agent la Centrul de reţinere şi arest preventiv al Poliţiei Judeţene Dolj, i-a promis unui deţinut că îi aduce, în spatele gratiilor, un telefon mobil, ca acesta să poată vorbi mai des cu iubita lui. I-a cerut, în schimb, 250 de euro.

După ce au bătut palma, Bogdan Stîrlea şi-a trimis un alt coleg, Daniel Bulat (25 ani) să se întâlnească cu iubita deţinutului pentru a intra în posesia telefonului şi a primi banii ceruţi.

Poliţistul a fost dus ieri la audieri

Femeia i-a denunţat, însă, pe cei doi agenţi, oamenii legii au inscripţionat cei 250 de euro cu „mită" , iar Daniel Bulat a fost prins când a ridicat banii. Anchetatorii l-au obligat însă să continue flagrantul şi să se întâlnească cu Bogdan Stîrlea pentru a-i da partea din mită pentru care se înţeleseseră.

Când şi-a dat seama că este "încolţit" de agenţi anticorupţie, poliţistul a vrut să scape de bani, aşa că i-a băgat în gură, încercând să-i înghită. Oamenii legii au intervenit însă, au recuperat banii şi i-au pus cătuşele bărbatului.

Ambii poliţişti au fost reţinuţi pentru 24 de ore, urmând să fie prezentaţi la Tribunalul Dolj cu propunerea de arestare preventivă pentru luare de mită. Anchetatorii au demarat o anchetă pentru a afla dacă cei doi poliţişti au mai introdus în arest şi alte telefoane mobile.

Aceştia au informaţii că cei doi luau legătura cu rude ale persoanelor aflate în arest şi le cerau sume de bani pentru a le permite să introducă după gratii diverse bunuri interzise.

Mai multe