Culmea prostiei: Un şofer din Sălaj, prins de trei ori în 10 zile beat la volan şi fără permis

23 iunie 2011 14:22   Național
Ultima actualizare:

Nicolae Ş., tânărul de 33 de ani din Buciumi, prins lunea trecută de poliţiştii din Zalău conducând beat şi fără permis, la 45 de minute după ce lucrătorii Postului de Poliţie Agrij tocmai îi suspendaseră permisul pentru conducere sub influenţa alcoolului, a recidivat. El a fost prins din nou, în această dimineaţă, conducând prin Zalău, tot fără permis şi tot într-o stare euforică, având o îmbibaţie alcoolică de 0,92 mg alcool pur în aerul expirat.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Sălaj, Tincuţa Dumuţa, tânărul a fost prins de poliţişti în jurul orei 4.40, în această dimineaţă, în timp ce conducea pe strada Tudor Vladimirescu din Zalău. Pe lângă faptul că permisul îi fusese suspendat săptămâna trecută pentru conducerea sub influenţa alcoolului, la testarea cu aparatul alcooltestul s-a dovedit că acesta băuse din nou înainte de a se urca la volan fără permis.

El este cercetat acum pentru două infracţiuni, mai exact pentru conducere fără permis pe drumurile publice şi pentru conducere sub influenţa alcoolului.

Mai multe