«Cultivatorii de tomate» au vândut două tone de cannabis în trei ani
Riscă până la 12 ani de închisoare! Şapte dâmboviţeni au livrat în Bucureşti, începând cu 2016, două tone de cannabis, după cum informează Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT). Marfa vândută de traficanţi se ridică la 10 milioane de euro.
„Tomatele”, cum şi-au botezat culturile de cannabis, erau atent îngrijite, în cele şase locuinţe pe care suspecţii le-au cumpărat în oraşul Răcari şi în comuna Tărtăşeşti. Fiecare cultură avea parte de instalaţii speciale cu lumină şi căldură, scrie adevarul.ro. „Gruparea lui Mustocea”, aşa cum este numită de anchetatori, a cumpărat imobile în apropierea culturilor evaluate la sute de mii de euro. Unii dintre traficanţi duceau o viaţă obişnuită şi aveau chiar şi serviciu. Întrucât aceste activităţi presupuneau un consum crescut de energie electrică, membrii reţelei au folosit instalaţii ilegale prin care s-au branşat la reţeaua de joasă tensiune, arată investigatorii.