Cum a ajuns Liviu Dragnea să-l propună pe Sorin Grindeanu premier

29 decembrie 2016 12:43   Național
Ultima actualizare:

Potrivit unor surse din şedinţa PSD, până şi Sorin Grindeanu a fost luat prin surprindere de hotărârea lui Liviu Dragnea de a-l propune premier. Cu o zi înainte, Dragnea se arăta împotriva oamenilor din Sistem, dar a sfârşit prin a propune un absolvent al Academiei SRI.

Toţi liderii PSD au votat „pentru“, mai puţin Codrin Ştefănescu, care a insistat ca Liviu Dragnea să fie premier, deşi legea îi interzice, scrie adevarul.ro.

Culisele propunerii

Surse din PSD au declarat pentru „Adevărul“ că Sorin Grindeanu a aflat direct în şedinţă că el va fi alesul lui Liviu Dragnea. De altfel, chiar Liviu Dragnea a fost cel care l-a propus, oficial, în faţa partidului, pe Grindeanu pentru Palatul Victoria.

„Liviu ne-a spus că Sorin e loial partidului, ne-a mai spus că îl preferă pe el pentru că are siguranţa că nu va crea un pol de putere în partid“, au relatat sursele citate. Practic, Dragnea s-a asigurat că Sorin Grindeanu nu-i va sufla partidul când va ajunge să deţină puterea. De altfel, Sorin Grindeanu a recunoscut că va avea „o relaţie de subordonare faţă de Liviu Dragnea“ atât timp cât va conduce Guvernul.

Şi e foarte probabil să rămână în fruntea Executivului puţin timp, mai exact câteva luni, până când Legea de funcţionare a Guvernului, care interzice unui condamnat penal să facă parte din Guvern, va fi modificată de majoritatea PSD din Parlament.

De altfel, Liviu Dragnea a recunoscut că ţinteşte încă la şefia Guvernului. „Nu pot să renunţ pe viaţă la intenţia de a fi premier, pentru că mi s-ar părea o prostie. Oricine de aici poate ajunge premier la un moment dat. Nu am renunţat la această idee, vă spun foarte cinstit“, a admis liderul PSD.

Cine este Sorin Grindeanu

Sorin Grindeanu este născut în 5 decembrie 1973, la Caransebeş, este absolvent al Universităţii de Vest Timişoara, Facultatea de Matematică, Secţia Informatică (1992 - 1997), apoi, timp de un an, a urmat studii aprofundate, specializarea Baze de Date, Universitatea de Vest Timişoara, Facultatea de Matematică, Secţia înformatică. În 1999 a avut o bursă Tempus pe o perioadă de 3 luni la Universitatea Bologna - Italia, în domeniul statistică socială, iar în 2001 a făcut specializări în domeniul: Educaţia adulţilor la Institutul für Erwahscnenbildung din Frankfurt - Germania, Universidade de Aveiro, Portugalia, Metropolitan Leeds University, Marea Britanie.

În perioada octombrie 1998 - octombrie 2000 a fost preparator la Universitatea de Vest Timişoara, Facultatea de Sociologie şi Psihologie, apoi timp de un an a fost asistent la Universitatea de Vest Timişoara, Facultatea de Sociologie şi Psihologie, din noiembrie 2001până în ianuarie 2004 a fost director la Direcţia pentru Tineret şi Sport Jud. Timiş, în următorii trei ani a deţinut funcţia de director general adjunct la Delpack Invest SRL, timp de câteva luni, în 2008, a fost director SC Ahm Smart SRL, iar din iunie 2008 până la alegerea ca deputat a fost viceprimar la Primăria Timişoara.

Scurt mandat de ministru

În 2012, acesta a fost reales deputat, fiind membru al Comisiei de control parlamentar al SRI în perioada 2013-2014. În 2013, Grindeanu a urmat un Program postuniversitar de formare şi dezvoltare profesională în domeniul Ştiinţe Militare, Informaţii şi Ordine Publică, la Academia Naţională de Informaţii, potrivit „România Curată“. În perioada decembrie 2014- noiembrie 2015, Sorin Grindeanu a ocupat funcţia de ministru pentru Societatea Informaţională. În anul 1996, Grindeanu s-a înscris în PDSR, care ulterior a devenit PSD, ocupând mai multe funcţii. Din anul 1998 până în 2001 a fost vicepreşedinte la organizaţia de tineret a PSD Timiş, din 2002 a fost membru în Biroul Executiv judeţean al PSD Timiş şi membru în Consiliul Naţional al TSD.

În anul 2003 a fost ales preşedinte executiv al PSD Timiş, iar în 2005 a fost ales preşedinte al PSD Timişoara şi prim-vicepreşedinte al PSD Timiş. În anul 2015 a fost ales preşedintele PSD Timiş, funcţie pe care o ocupă şi în prezent.

Mai multe