Cum a ajuns Suceava de la centrul Covidului la cea mai mică rată de îmbolnăvire din țară

26 martie 2021 19:11   Național
Ultima actualizare:

Pe 4 aprilie 2020 Suceava devenea cel mai mare focar de infecție cu coronavirus din România. În spitalul din Suceava 318 cadre medicale erau bolnave iar la nivelul județului se înregistrau 866 de bolnavi și 41 de decese. La aproape un an de atunci, Suceava are cea mai mică rată a îmbolnăvirilor din România, 1, 01.

Prefectul de Suceava, Iulian Cimpoeșu, a transmis, joi, mulțumiri sucevenilor care au respectat măsurile igienico-sanitare și recomandările specialiștilor în sănătate publică și au adus județul la rata cea mai mică din România, 1, 01. „Acest fapt a contribuit semnificativ la scăderea ratei de incidenţă la nivelul judeţului Suceava, dovada reprezentând-o cifrele prezentate în cadrul prezentei raportări privind limitele de incidenţă cumulată a cazurilor COVID-19 pe ultimele 14 zile”, a afirmat prefectul citat de monitorulsv.ro.

Situația Covid în Suceava

Cifrele furnizate de Prefectura Suceava și preluate de sursa citată, arată că numărul cazurilor în evoluție a scăzut la 789 și că 15 dintre cele 114 localități din județ nu au niciun caz de infecție Covid-19 în evoluție. În municipiul Suceava incidența a crescut la 1,96 la mie, față de 1,95 la mie în ziua anterioară. În carantină sunt 656 de persoane, în izolare la domiciliu se află 462 persoane, iar în spitalele din județ sunt internate 246 de persoane confirmate cu Covid-19. În Spitalul Județean de Urgență Suceava sunt141 de pacienți diagnosticați cu Covid-19. Dintre pacienții cu Covid, 31 prezintă forme severe și 15 au forme grave și sunt internați în secția ATI. La ATI Covid sunt 3 paturi disponibile, 52 de paturi sunt disponibile pentru pacienți Covid-19, 265 în sectorul non-Covid și 31 pentru zona tampon. Până la această dată, în județ au fost vaccinate 45.144 de persoane, dintre care 21.697 de persoane cu ambele doze. Numărul sucevenilor confirmați cu Covid-19 este de 22.510, iar al celor declarați vindecați este de 20.576.

Cum a preluat armata comanda campaniei anti Covid la Suceava

Pentru a face față situației, managementul medical și operațional al Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava a fost preluat de o echipă formată din patru ofițeri ai Armatei Române. Printre aceștia se aflau secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii, Ionel Oprea şi colonelul medic Daniel Derioiu(desemnat managerul spitalului).”Cu ajutorul militarilor din Batalionul 202 Apărare CBRN din Huşi, au fost dezinfectate spaţiile de circulaţie în incinta spitalului judeţean. De asemenea, s-au instituit noi proceduri de dezinfecţie în interiorul spitalului conform indicaţiilor epidemiologice. A fost efectuat instructaj cu tot personalul medical şi auxiliar despre purtarea echipamentului de protecţie. Noua echipă managerială a solicitat Ministerului Apărării Naţionale să sprijine cu personal medical militar activitatea din Spitalul Judeţean de Urgenţă din municipiul Suceava, pentru a asigura continuitatea în secţiile medicale. În acest sens, MApN a dispus prin Direcţia Medicală să suplimenteze cu personal medical militar unitatea medicală din Suceava”, anunța MApN la începutul lui aprilie 2020.

Citiți și

Coronavirus România. Situaţie critică în Suceava: şi Gheorghe Flutur este pozitiv

De ce nu au fost raportate decesele de la Suceava. ”Să nu se interpreteze”

Mai multe