Cum a cerut-o fostul principe Nicolae în căsătorie pe Alina Binder: «A fost un şoc»

28 decembrie 2018 11:11   Național
Ultima actualizare:

Nunta fostului Principe Nicolae cu Alina Binder a fost una de poveste, iar o ţară întreagă a urmărit evenimentul din luna septembrie, când cuplul şi-a jurat iubire veşnică. Intr-un interviu, ei au vorbit despre ceremonie, dar şi despre cererea în căsătorie, care a fost o surpriză totală pentru Alina.

Nicolae de Roumanie şi Alina Binder au acordat recent primul interviu după nuntă, pentru life.ro. Ei au vorbit despre povestea lor de dragoste, dar şi despre nunta lor.

Cuplul a rememorat cererea în căsătorie, una care a luat-o prin surprindere pe Alina, dar care i-a dat multe bătăi de cap lui Nicolae. Fostul principe a dezvăluit că mai întâi le-a cerut binecuvântarea părinţilor soţiei sale, pentru ca apoi să caute multă vreme un inel de logodnă potrivit. Alina a recunoscut că totul a trecut pe lângă ea, deşi are obiceiul să observe cel mai mic detaliu. Însă, fiind prea ocupată pe plan profesional în aceea perioadă, nu a simţit că soţul ei în pregăteşte o mare surpriză. 

"Am decis să o cer în căsătorie puțin altfel decât se aștepta ea. Adică am cerut întâi binecuvântarea părinților.  

Ne aflam în România, venisem pentru scurt timp din Anglia, unde locuiam atunci. Alina era plecată în oraș, iar eu, acasă, am deschis subiectul, cu multe emoții, desigur, și le-am cerut binecuvântarea părinților. Ei au fost fericiți și încântați, atât părinții, cât și fratele Alinei.

Apoi a fost o provocare să găsesc inelul potrivit. Când aleg bijuterii un an de zile poate fi insuficient pentru a găsi ceva pe placul meu.

Mi-a fost de ajutor faptul că la ultima aniversare am reușit un cadou special: o pereche de cercei, cu safire pe care le aveam de mulți ani, de când ajunsesem în Sri Lanka. Iar acest cadou am simțit că i-a plăcut extrem de mult. Așa că tot ce am făcut a fost să continuu în aceeași cu inelul de logodnă. Mărturisesc însă, cel mai complicat a fost să găsesc safire de aceeași culoare cu a cerceilor. A fost dificil, dar am reușit. Iar toate aceste planuri și frământări le-am avut fără ca Alina să bănuiască ceva", a povestit Nicolae.

Pentru ca surpriza să fie completă, fostul principe a dus-o pe Alina într-o mică excursie în regiunea Cornwall, din Anglia, cu pretextul că vor aniversa doi ani de relaţie. Acolo, a dus-o la malul mării, la răsărit şi i-a scris pe nisip "Te iubesc, căsătoreşte-te cu mine". Alina a recunoscut că a fost atât de emoţionată că a bufnit în plâns. 

"Cred că, de fapt, mă așteptam să discutăm întâi despre căsătorie și abia după aceea să vină cererea. Noi vorbim despre orice foarte deschis și mi se părea natural să discutăm despre asta. Dar a fost mult mai bine așa. [...] A fost un șoc, am început să plâng și cred că a fost cel mai frumos moment pe care puteam să îl trăim", a declarat Alina pentru life.ro.

Cununia civilă a avut loc în Anglia, în prezenţa a câtorva oameni

Cununia civilă a fost una intimă, dar cei doi insistă că nu a fost secretă. Put şi simplu, au vrut să fie discreţi. 

"Viitorul pentru noi totdeauna a însemnat România. Am început să venim din ce în ce mai des aici. Dar ne doream să venim cu un alt statut, ca un cuplu căsătorit. Așa că am oficializat căsătoria și am făcut cununia civilă în Anglia, într-o ceremonie foarte intimă, în ziua de 6 octombrie anul trecut, alături de cei mai apropiați din familie: părinții și fratele Alinei, Mihai; sora mea, Karina, prietenii mei, prietenii Alinei și viitorii nași: Alexandra Butculescu-Filitti și Constantin Filitti", a mai adăugat Nicolae. 

Sinaia, locul unde s-au căsătorit, oraş important pentru familia regală

Nunta religioasă au ales însă să o facă în România, la Sinaia, un loc care înseamnă multe din punct de vedere istoric pentru familia regală română. A fost o alegere firească, şi acolo, Nicolae şi Alina au putut să refacă o tradiţie veche, la fel de importantă. 

"A fost nunta noastră și am vrut să fie legată de un loc și de o biserică unde ne simțim bine. Știam că avem o listă lungă de invitați, iar asta a însemnat o provocare în sine: să avem locul petrecerii, cazarea, biserica cât mai aproape unele de altele.

Sinaia a fost pentru amândoi prima și cea mai bună alegere: și pentru mine, și pentru familie. În plus, este un loc important din punct de vedere istoric pentru familia din care vin.

n plus, am refăcut o tradiție importantă pentru familia mea, Junii Brașovului au venit de la biserică până la Casino, ca în 1931, când s-a căsătorit principesa Ileana. Și cred că și acest lucru a ajutat la poveste", a mai completat Nicolae.

Mai multe