Cum a dat peste cap Bucureștiul o pană de curent de 40 de minute

7 august 2020 15:46   Național
Ultima actualizare:

O pană de curent care a ținut aproximativ 40 de minute a dat peste cap Bucureștiul. Oamenii au rămas fără apă caldă, o parte dintre stațiile de metrou au rămas în beznă, iar traficul la suprafață a avut de suferit. Și asta din cauza faptului că semafoarele au picat, iar tramvaiele și troleibuzele nu au mai putut circula. Iată ce spun cei responsabili despre avaria produsă în rețeaua de electricitate!

În urma avariei care a avut loc la Transelectrica din subordinea Guvernului României, Primăria Capitalei anunță că mai multe servicii publice din Capitală au fost afectate.

Astfel, Compania Municipală Termoenergetica București a informat că temporar în Capitală nu se poate livra apă caldă. Avaria a afectat următoarele centrale: CTE Vest, CTE Progresu şi CTE Grozăveşti, din subordinea Ministerului Energiei.

”Ca urmare a faptului că sistemul de pompare nu a fost alimentat cu energie electrică, compania a fost în imposibilitatea furnizării apei calde. În prezent sistemul electric a fost repornit, iar alimentarea cu energie electrică a punctelor termice şi repornirea pompelor de circulație se va face gradual pe o perioada estimată între 6 şi 8 ore. Echipele Companiei Termoenergetica sunt în teren și vor lucra pentru executarea operațiunilor necesare reluării furnizării apei calde”, au anunțat reprezentanții Primăriei Capitalei.

Totodată, avaria a afectat sistemul de semaforizare din sectoarele 5 și 6.Timp de 40 de minute semafoarele din aceste zone au fost picat și s-au repornit automată odată cu remedierea avariei.

Tramvaiele și troleibuzele nu au mai circulat, iar 3 persoane au rămas blocate în lift, la metrou

Programul de circulație al vehiculelor STB a fost și el afectat de avaria electrică, pe de o parte prin căderea tensiunii pe liniile de tramvai și de troleibuz, iar pe de altă parte din cauza congestionării traficului general, în urma opririi funcționării semafoarelor. 

Astfel, timp de 40 de minute, de la ora 13.05-13.45, în sectoarele 1, 5, 6, au fost afectate zonele Bd.Ghencea, Str. Brașov,  Bd. Preciziei,  Bd. Virtuții, Bd. Uverturii, Bd. Timișoara, Bd. Vasile Milea,  Sos. Grozăvești, Calea Giulești, Bd.Constructorilor. Din aceasta cauză, de la ora 13.05-13.15 (10 minute) o parte dintre tramvaiele liniilor 8, 25, 35, au staționat fără tensiune.

De la ora 13.10-13.45 (35 minute) o parte dintre tramvaiele liniilor 11 și 44, au staționat pe Calea Giulești, unele fiind întoarse la Gara Basarab.

Semaforizarea din zonele Cotroceni, Filaret, Vulcan, Crângași, Militari și Drumul Taberei a fost oprită, ceea ce a dus la dificultăți în circulație, însă prin eforturile angajaților STB, nu s-au înregistrat întârzieri față de programul de circulație.

Cei de la Metrorex au anunțat și ei că în cinci stații de pe Magistralele 1,3 și 4 a fost afectat iluminatul, iar trei călători au rămas blocați în lift. Pentru a reduce consumul de energie electrică din sursă proprie, au fost oprite lifturile și scările rulante, pe toată durata avariei.

Ce spune Enel despre avaria de curent din București

”Un incident apărut în sistemul de transport al energiei electrice, în jurul orei 13.00, nu în instalațiile E-Distribuție Muntenia, a cauzat astăzi o întrerupere în alimentarea cu energie electrică a stațiilor adiacente, care alimentează zona de vest și centrală a Municipiului București și zone limitrofe din județele Ilfov și Giurgiu. În prezent, a fost reluată alimentarea cu electricitate pentru cea mai mare parte a consumatorilor. Regretăm disconfortul produs clienților”, au transmis reprezentanții Enel.

Ce spune Transelectrica despre avaria de curent din București

”La ora 12.47, în Stația 400//110/20 kV Domnești, s-a produs o avarie care a condus la întreruperea alimentării cu energie electrică a unei zone din Municipiul București. Incidentul s-a produs în timpul realizării unor manevre în cadrul lucrărilor de retehnologizare. Compania a declanșat o investigație pentru stabilirea exactă a cauzelor și a condițiilor în care s-a produs incidentul. Manevrele de realimentare au început imediat după producerea incidentului și au fost finalizate cu succes în aproximativ 60 de minute. Menționăm faptul că Stația Domnești este în plin proces de retehnologizare și suntem convinși că prin investiția realizată riscul producerii unor astfel de incidente va scădea semnificativ. Ne cerem scuze tuturor consumatorilor afectați”.         

Mai multe