Cum a murit Luiza Melencu după 4 zile de chin

14 decembrie 2019 19:50   Național
Ultima actualizare:

Au apărut noi informaţii terifiante din dosarul crimelor de la Caracal. Gheorghe Dincă a scris cu mâna lui, din celulă, ce le-a făcut celor două fete pe care le-a răpit, le-a violat şi le-a ucis. Potrivit Digi24, cea mai chinuită victimă a fost Luiza Melencu. Patru zile a fost supusă unor orori greu de imaginat.

Monstrul din Caracal îşi începe mărturia povestind că pe 14 aprilie a luat-o la ocazie pe Luiza. I-a propus să-i dea 30 de lei pentru servicii sexuale, dar pentru că fata l-a refuzat, a legat-o cu o curea, a lovit-o peste faţă şi a legat-o inclusiv la ochi, să nu vadă unde e dusă. „M-a înfierbântat, mi s-a apris becul. Nu mai judecam. Doream doar sex”, recunoaşte el în scris, citat de Digi24. Ajuns acasă, bagă maşina în curte. Acolo îl aştepta Fănică, un vecin care îl mai ajuta la munca din curte. Acesta o vede pe Luiza, iar Dincă, neavând de ales, îi spune că a adus-o pentru sex. Prietenul lui îl roagă să-l lase să o abuzeze şi el, ceea ce se şi întâmplă.

„În aceeaşi zi, în camera unde dormea inculpatul, prin constrângere, au violat-o pe tânăra lipsită de libertate”, afirmă procurorul şef interimar Georgiana Hosu. În dimineaţa zilei de 17 aprilie, după 4 zile de chin, Luiza moare, după ce a fost bătută cu bestialitate de monstru. Acesta povesteşte că s-a dus să dea de mâncare la nutrii, iar când s-a întors a văzut că „fata nu mai mişca, iar mâinile erau moi”. Cu sânge rece, a băgat-o în butoi şi a incinerat-o: „Am luat o cârpă înmuiată în motorină şi am băgat-o pe fereastra butoiului după care i-am dat foc cârpei, luând şi corpul foc, aruncând în butoi deşeuri de plastic. Am mers în casă şi am adunat tot ce am crezut că trebuie pus pe foc. După ce au ars de tot, am mişcat cu un lemn să văd ce e în butoi. Erau bucăţi de oase şi cenuşă. Am intrat casă şi am stat pe pat, lungit, adormind”. A doua zi, a strâns cu un făraş cenuşa şi oasele calcinate, pe care le-a aruncat la marginea unei păduri. 

După patru luni de la oribila crimă îi cade victimă Alexandra Măceşanu. Dincă o vede la ocazie, întoarce maşina după 200 de metri şi se oferă să o ducă în oraş. „Am crezut în mintea mea că am găsit o parteneră de sex şi am început să mă înfierbânt”, spune el. La fel ca data trecută, oferă bani pentru sex (50 de lei), fata refuză, e legată pe bancheta din spate, dusă acasă şi violată în aceeaşi zi. A doua zi dimineaţa (25 iulie), Alexandra e surprinsă cu telefonul în mână. „Am lovit-o destul de tare, căzând jos, lovindu-se cu capul de ciment. Am realizat că am omorât-o”, povesteşte el. Scapă de cadavru la fel cum a făcut cu Luiza.

Mai multe