Cum arată cel mai nou tramvai românesc

20 noiembrie 2017 18:39   Național
Ultima actualizare:

Un tramvai SF circulă zilele acestea prin România. Nu este vreo garnitură adusă de pe afară pe bani grei, ci o producție 100% autohtonă!

Astra Vagoane Călători a scos pe piață un tramvai ultimul răcnet, pe care l-a și pus pe șine. E drept, deocamdată în teste, dar sunt mari șanse să îl vedem pe străzi în viitorul apropiat. Mai ales că garnitura românească are un preț cu mult mai mic decât aparatele importate din străinătate.

”Autentic” este numele tramvaiului care ar putea revoluționa transportul în comun. Garnitura de ultimă generație arată ca decupată din filmele SF, are tot confortul și dotări de lux. Pe lângă faptul că este modular şi cu podea joasă, noul tramvai poate fi unidirecţional sau bidirecţional, cu uşi care să se deschidă pe ambele părţi. Tramvaiul este conceput şi fabricat de Astra Vagoane Călători, iar componentele provin în mare parte de la firme din România.

Primul astfel de vehicul, care a fost lansat deunăzi în teste, pe străzile din Timișoara, este format din două module și are 18 metri lungime. În funcție de dotările solicitate de client, prețul tramvaiului Autentic variază între 1,25 milioane și 1,4 milioane de euro. Adică cu mult sub cel al competitorilor, spun producătorii.

În plus, noul tramvai are unul dintre cele mai mici consumuri de energie electrică din piaţă, respectiv 1,75-1,8 KW/kilometru, a precizat directorul general al Astra Vagoane, Gheorghe Sârbu, potrivit economica.net.

Tramvaiul colorat galben-violet a stârnit deja interesul autorităților, dar mai ales pe cel al călătorilor. Căci toată lumea așteaptă ca hârburile care circulă azi pe străzi să fie înlocuite cu garnituri moderni, dotate cu toate cele necesare unei călătorii confortabile. ”În București, avem încă tramvaie mai bătrâne ca mine. Scârțâie din toate încheieturile, de zici să se rup, nu au aer condiționat, iar vara mai ales e un calvar să circuli cu ele. Am adus din afară câteva tramvaie noi, în loc să cumpărăm d-astea românești, care cred ca sunt și mai bune și mai ieftine”, spune Alex Ifteme, un bucureștean în vârstă de 23 de ani.

Tramvaiul celor de la Astra Vagoane a intrat în teste pe străzile Timișoarei întrucât liniile din Arad sunt cu ecart mai mic, a spus primarul Timişoarei, Nicolae Robu, pentru observatordetimis.ro.

Mai multe