Cum arăta Mihai Eminescu știați, dar pe mama lui ați văzut-o?

22 ianuarie 2019 16:07   Național
Ultima actualizare:

Cum arăta marele poet Mihai Eminescu ați aflat din manualul de Limba română. Dar, pe Raluca Eminovici, mama poetului ați văzut-o? Știați că poetul a avut zece frați și surori, din care șase au murit de mici, iar una a fost oloagă?

Cea mai cunoscută fotografie a lui Mihai Eminescu, cea din cărțile de Română, este cea în care poetul avea 19 ani. Un bărbat frumos, că părul în vânt, cu buze senzuale, visător. Fotografia pe care o cunoaștem cu toții a fost făcută în grabă la Praga, în anul 1869, în Piaţa Sf. Wenceslas, atunci când Eminescu avea 19 ani. Avea să devină peste ani emblema lui Mihai Eminescu.

Mama lui Mihai Eminescu, biografia

Raluca Eminovici, mama lui Mihai Eminescu, a fost al șaselea copil al stolnicului Vasile Iuraşcu care avea o moşioară în Joldeşti.

Unii cercetători (Maiorescu, Slavici, Caragiale, Kremnitz etc.) spuneau că Vasile Iuraşcu a transmis urmaşilor lui, deci şi Ralucăi, o boală venerică nevindecabilă. Această moştenire ereditară va fi ca un blestem în familia Eminovicilor. Raluca a murit de tânără de cancer, iar unii din copiii ei au fost marcaţi de această boală.

Oricum membrii familiei ascund deliberat ravagiile bolii nemiloase. Toate aceste dezastre vor fi fost cunoscute însă şi de Mihai, lovit și el de această maladie.

Blestemul familiei lui Mihai Eminescu

“Am fost 10 frați și surori”, cei mai mulți murind înainte de vreme. Șerban a studiat medicina la Viena și la Erlangen, în Bavaria, și a murit de tuberculoză, la Berlin. Nicu a studiat Dreptul, și, fiind foarte bolnăvicios s-a împușcat în Ipotești, curând după moartea tatei, din cauză de boală. Iorgu a fost sub-locotenent la Berlin și a murit în urma unei căzături de pe cal, după ce a zăcut doi ani. Ilie a studiat Medicina la școala lui Davila și a murit după ce s-a molipsit de tifos de la bolnavii pe care îi trata. Marghioala a murit la șapte ani. Mihaiu a fost al șaselea. A urmat Aglaia și apoi Harieta (Henrietta), care a murit în 1890 de pneumonie. Mateiu este al nouălea și, ultimul, Vasile, care a murit de mic”, scria capitanul Mateiu Eminescu, un memoriu asupra familiei sale adresat lui Corneliu Botez.

Sursa: historia.ro

Mai multe