Cum au trăit românii marea foamete din 1946: disperare, moarte, canibalism

Imediat după cel de-al Doilea Război Mondial, a urmat o perioadă cruntă pentru România. Cumpliţii ani 1946-1947 au venit cu seceta şi foametea, care au dus la disperare, moarte, canibalism, necrofagie, dezumanizare.

Ioana Timon din satul Valea Grecului (jud. Vaslui) îşi aminteşte cum ajunsese să mănânce orice grăunte pe care îl găsea pe drum. Gheorghe Boicu din comuna Vlasineşti (jud. Botoşani) povesteşte cum părinţii îi hrăneau cu terci pe el şi pe ceilalţi 6 fraţi, cum oamenii mâncau buruieni şi fierbeau iarba care mai rămăsese nepârjolită de secetă, pentru a hrăni copiii.

Pentru sora lui Gheorghe Boicu, Ortansa Botezatu, cea mai cumplită imagine este aceea cu femeile şi copiii care plângeau pe drumuri cerşind o firimitură de mâncare şi implorând: „Vă rog, nu mă lăsaţi să mor!”. Maria Şologon din comuna Vlăsineşti, jud. Botoşani, îşi aminteşte cât de mult s-a bucurat sora ei când a reuşit să capete de la o fetiţă din vecini atâta mălai cât a încăput într-o cutie de chibrituri. Fostul învăţător Gheorghe Burac povesteşte cum vecinii lui au murit lihniţi, iar despre alţi săteni îşi aminteşte cum se rugau să moară mai repede pentru a nu mai îndura foamea.

Citește aici detalii incredibile despre cum își duceau existența oamenii, ce temperatură record s-a înregistrat în vara anului 1946 și dee ce le era teamă când auzeau: "Băi, ia seama să nu-ţi cânte muzica la poartă!".