Cum evită vrâncenii să plătească pentru testul COVID-19 înainte de vacanţă: simulează simptome. Medicii sunt disperaţi
Au găsit soluţia să nu dea 300 de lei pentru a se testa la clinici private! Vrâncenii care vor să-şi petreacă vacanţele în străinătate şi care au nevoie de un rezultat negativ la testul COVID - 19 recurg la un truc pentru a nu-l plăti. Astfel, ei se prezintă la spital şi susţin că şi-au pierdut gustul şi mirosul, simptome pe care medicii nu le pot verifica.
Vrancea se află în topul judeţelor ca număr de infectări cu virusul SARS - CoV - 2, ocupând locul 8 în ţară, cu 1.827 de cazuri de la începutul pandemiei. Prin urmare, activitatea Secţiei de Boli Infecţioase a Spitalului de Urgenţă „Sfântul Pantelimon“ din Focşani se desfăşoară la foc continuu, iar medicii, şi aşa puţini, sunt suprasolicitaţi. Această situaţie nu-i sensibilizeză deloc pe unii dintre locuitorii judeţului, care au nevoie de dovezi că nu sunt infectaţi, pentru a-şi petrece vacanţa în străinătate. Aceştia reuşesc să păcălească sistemul, tocmai pentru a nu plăti în laboratoare private contravaloarea testului, care este în jur de 300 – 400 de lei. Directorul interimar al spitalului din Focşani arată că mulţi cetăţeni care vin la Urgenţe invocă simptome COVID - 19. Analizele care ies negative le servesc drept paşaport de liberă trecere în ţările care au impus efectuarea testului. „Pe lângă persoanele cu simptomatologie, există o categorie de oameni care acuză că şi-au pierdut gustul şi mirosul, simptome pe care nu avem cum să le verificăm, şi în felul acesta îşi fac testul gratis. Cele mai multe cazuri sunt reale, dar sunt şi situaţii din acestea. La sfârşitul săptămânii trecute, am avut şi peste 50 de pacienţi la consultaţie într-o singură zi, ceea ce este foarte mult“, explică Elena Codruţa Neagu, managerul unităţii medicale, pentru adevarul.ro.
Situaţia e cu atât mai revoltătoare, cu cât Vrancea nu are decât un singur aparat de testare Real Time PCR (achiziţionat la începutul pandemiei de Ministerul Sănătăţii), care efectuează, în medie, o sută de teste pe zi. Cel de-al doilea aparat, cumpărat în luna mai de Consiliul Judeţean Vrancea, nu a fost pus în funcţiune, din motive birocratice. Directorul spitalului dezvăluie că, în ultima săptămână, la Secţia de Infecţioase a crescut foarte mult numărul consultaţiilor pentru pacienţii care acuză simptome. Mulţi au fost în concedii şi au o simplă răceală, dar când situaţia s-a agravat, au venit la spital. Iar tot în această secţie ajung şi pacienţii depistaţi pozitiv de Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Vrancea, care sunt obligatoriu consultaţi de medici. „La Infecţioase avem doar patru medici, dintre care unul se află în concediu. De când sunt manager, de mai bine de două luni, am făcut zeci de solicitări către Ministerul Sănătăţii, DSP şi Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă pentru rezolvarea acestei situaţii presante. Probleme avem, de asemenea, la Cardiologie, Psihiatrie şi Interne. Medicii care vor să vină pun condiţia să le oferim locuinţă“, se plânge managerul Neagu.
Clienți nemulțumiți de centrul de recoltare din parcare
Nevoia de a dovedi că nu eşti bolnav de COVID - 19 este exploatată din plin în zona Mall Băneasa din Capitală. Acolo funcționează adevărată “mașină” de făcut bani, care dă şi multe rateuri. Iniţiatorii profită de clienţii sub presiune, pe care-i pun să semneze un acord înţesat de clauze abuzive, arată adevarul.ro. Cei care au ales să-şi facă testul la centrul de recoltare drive-in în parcarea Mall Băneasa au întâmpinat probleme. Reprezentanţii clinicii OK Medical promit că testele se fac în aceeaşi zi, fără programare, și că rezultatele vin în maximum 48 de ore. Preţul unui test e acum 450 de lei, mai scump decât oriunde în București, scrie adevarul.ro. Zilnic, sunt cozi şi de sute de maşini, dar și multe plângeri. „Am primit rezultatul după două săptămâni”, „Rezultatul meu este INCERT. Ei dau foarte multe rezultate incerte pentru a fi repetate contra cost”, „Nu am primit rezultatul testului, deşi l-am făcut acum multe săptămâni” – sunt doar câteva dintre reclamaţiile aduse clinicii. O femeie cu rezultat “Incert” acuză: “Am pus mâna pe telefon şi i-am sunat pe cei de la OK Medical, de nenumărate ori, dar n-a răspuns nimeni”. Medicii explică pașii de urmat. „În caz de rezultat incert, este necesară refacerea probei cu o nouă prelevare. În general, rezultatul poate fi incert dacă probele nu sunt prelevate, transportate sau manipulate corect. Pe un pacient nu-l ajută în nici un fel un astfel de rezultat”, atenționează doctorul Adrian Marinescu, de la Institutul „Matei Balş” din București.
Flash news
- CLASAMENT. La ultima raportare, Capitala a ocupat primul loc la numărul de infectări. Mai exact, în Bucureşti au fost înregistrate, de luni până ieri, 158 de noi cazuri (în total – 6.366 de cazuri de la începutul pandemiei). Judeţul Argeş se află pe locul doi, alături de judeţul Braşov, fiecare cu 95 de noi cazuri. Argeşul ajunge la un total de 3.607 îmbolnăviri, iar Braşovul - la 3.322. Cele mai puţine noi cazuri sunt înregistrate în Tulcea (o infectare) şi Satu Mare (două îmbolnăviri).
- TUPEU. Deputații PSD Adrian Solomon şi Irinel Stativă s-au adresat instanței, cerând anularea amenzilor primite fiindcă nu purtau mască. Pe 7 iulie, cei doi politicieni au fost amendaţi după un conflict cu poliţiştii chemaţi de personalul unui fast-food din Centrul Vechi al Capitalei. Potrivit imaginilor obţinute de Digi24, Solomon a intrat în şaormerie fără mască şi a început să se certe cu casierul, după ce acesta îl atenționase să-și pună masca. Mai mult, Solomon l-a luat la întrebări pe casier, care nu era român, dacă are drept de muncă, adresându-i-se, în derâdere, “Mustafa”. Când au apărut poliţiştii, Solomon le-a adresat cuvinte jignitoare.
- DISPOZITIVE. Primăria Galaţi a anunţat că de ieri a început montarea în diferite locuri publice din oraș a dispenserelor pentru dezinfectarea mâinilor, în special parcuri, zone de promenadă şi sedii ale municipalităţii. Este vorba despre dispensere pentru mâini cu acţionare la pedală, astfel încât riscul de infectare cu noul coronavirus să fie redus. Primăria a achiziţionat 50 de dispensere, care au costat 41.650 de lei.
- «OFSAID». Un poliţist a fost fotografiat în timp ce se afla în incinta unui magazin din comuna Albeni (Gorj), fără să poarte mască de protecţie. „Pentru domnul poliţist nu-i valabilă masca în magazin? Distribuiţi, ca să-l vadă toată lumea !“, a transmis Marius Hodoi, cel care a postat fotografiile pe o rețea socială. Conducerea Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Gorj s-a autosesizat, iar agentul a fost amendat cu 500 de lei.