Cum îşi motivează OTP Bank refuzul de a participa la negocierile iniţiate de clienţi

La începutul acestei luni, Grupul Clienţilor cu Credite în CHF, care numără în prezent peste 24.000 de membri, sprijiniţi de ANPC, a început negocierile de grup cu băncile care au acordat credite în franci elveţieni. Toate au acceptat iniţiativa, mai puţin OTP Bank. În ciuda solicitării din partea Click! a unui răspuns privind acest refuz, motivaţia acestei bănci rămâne în continuare un „mister”.

Întrebaţi de ce refuză să participe la negocierile de grup cu propriii clienţi, reprezentanţii OTP Bank ne-au dat, evident, un răspuns evaziv, formal, pe lângă subiect: „OTP Bank respectă principiile recomandate de către BNR pentru gestionarea situației creditelor în franci elvețieni. Astfel, ne invităm clienţii la discuții individuale, pentru a le putea oferi soluții personalizate, adaptate nevoilor individuale. Suntem întotdeauna deschiși dialogului direct cu debitorii și considerăm că orice soluție ar fi adoptată, ea va trebui sa fie unitară și echitabilă în raport cu toți clienții cu credite în monede străine aflați în situații similare”, au transmis pentru Click! oficialii OTP Bank.

Mai concret, “discutăm, dar cu fiecare client în parte, pe terenul nostru”. Dacă ştiţi vreun caz de negocieri individuale cu banca, soluţionat în favoarea clientului, să ne trimiteţi şi nouă un e-mail pe adresa redacţiei. Este greu de crezut că, de unul singur, fără cunoştinţe economice şi juridice, în faţa unei armate de avocaţi şi ofiţeri bancari, clientul nostru are vreo şansă.

“Am insistat în scrisori asupra faptului că avem un mandat direct de reprezentare, prin procură autentică, a unui număr de consumatori ai respectivelor bănci și că refuzul de a discuta pe marginea situației creditelor acestora semnifică în fapt un refuz de a discuta cu clienții proprii. Am explicat că acest lucru contravine flagrant atât mesajelor lansate public de reprezentanții respectivelor bănci, precum și îndemnurilor la negocieri făcute de instituțiile care reglementează activitatea bancară”, au declarat reprezentanţii împrumutaţilor.

De ce aş negocia dacă aş fi bancă

Andreea Cristoforidis, unul dintre liderii Grupului Clienţilor cu Credite în CHF, explică faptul că marea parte a oamenilor care au luat credite au făcut-o în perioada bumului imobiliar. Asta înseamnă că, din start, valoarea imobilului s-a redus cu 60% pentru apartamente şi cu 45% pentru case. “În aceşti 7 ani, nu cred că există pesoane care să fi achitat din principal mai mult de 10%. Mergând pe firul apei, dacă băncile refuză găsirea unei soluţii comune cu clienţii lor, aceştia nu vor avea altă soluţie decât să le pună cheile pe masă. Mai devreme, pentru cei hotărâţi, sau mai târziu, pentru cei care sunt legaţi emoţional de casă, dar care vor intra în incapacitate de plată dacă mai creşte mult francul. Ce se întâmplă în acest caz? Banca execută imobilul. La o licitaţie, o să obţina 40% din valoarea iniţială a apartamentului şi 55% din valoarea casei. Pentru diferenţă, trebuie să facă imediat provizioane. Imediat, bani blocaţi de către bancă. Pe care speră să îi recupereze, punând poprire pe 33% din veniturile împrumutatului. Acum, dacă împrumutatul nu are venituri sau câştigă 300 de euro, băncii o să-i trebuiască muuuuuuulţi ani să recupereze banii ăia. Nu mai spun ce se întâmplă dacă împrumutatul pleacă din ţară”, spune Andreea Cristoforidis.

Deci, banca recuperează 10% din principal (achitat până atunci), plus banii din licitaţie (40% pentru apartamente, 55% pentru case), iar pe restul speră să îi recupereze de la client prin hărţuire.

“Prin urmare, dacă aş fi bancă, aş prefera să îi fac clientului o reducere de 20-30% ca să poată să plătească în continuare, să mai câştig şi dobândă pe lângă principalul acesta, în loc să pierd atât de mulţi bani, deodată. Pe lângă profitul evident, mi-aş spăla imaginea şi aş recâştiga încrederea clienţilor. Asta valorează milioane. Ştiţi ce fac băncile? Ori merg la bluff, ştiind că o să ne plătim casele cu preţul vieţii sau cu sacrificiul copiilor, ori au manageri «descurcăreţi», care fac afaceri cu firme de recuperare şi vând creanţa pentru 2% din valoarea ei. Băncile nu au înţeles că, mai devreme sau mai târziu, clienţii vor intra în incapacitate de plată. Şi e de ajuns ca 15% dintre datornicii cu CHF să le pună cheile pe masă ca să aibă o pierdere egală cu discountul pe care ar trebui să îl ofere acum clienţilor”, adaugă liderul grupului de împrumutaţi.