Cum l-am fotografiat pe Matei, puştiul care citea la metrou

25 octombrie 2016 14:34   Național
Ultima actualizare:

O fotografie Click! face înconjurul lumii. Nu e vorba de vreo vedetă surprinsă în ipostaze ieşite din comun, ci de un băieţel de 10 anişori care nu face altceva decât să răsfoaiască o cărticică de poveşti.

Reporterul Click! l-a întâlnit pe Matei la staţia de metrou Republica din Bucureşti, în timp ce puştiul aştepta trenul care îl duce la şcoală. Ca să-şi omoare timpul, băieţelul scormoneşte prin ghiozdan, nu după telefon sau tabletă, cu v-aţi fi aşteptat, ci după „Charlie şi fabrica de ciocolată” – o cărticică de poveşti din care soarbe pagină după pagină.

Imaginea puştiului citind cu capul sprijinit în palmă şi cu zâmbetul larg pe faţă a fost postată pe pagina personală a reporterului Click!, de unde a fost „împrumutată” de zeci de mii de persoane, printre care şi actorul Mihai Bobonete. A fost destul să îl tranforme pe Matei într-o mică  vedetă.

„M-a anunţat o cunoştintă că o poză cu Matei a ajuns virală pe internet. Nu mi-a venit să cred. Eu nu mai pot de mândrie, nu-mi vine să cred câte persoane au reacţionat. A fost momentul lui. O să şi-l amintească cu drag toată viaţa lui. Si asta datorită dumnevoastră”, ne-a transmis Marilena Corjos, mămica lui Matei.

Fotografia a adunat numeroase aprecieri, imaginea unui copil care citeşte de plăcere fiind privită mai degrabă ca o raritate, decât ca normalitate. „Credeam că nimeni nu mai citeşte cărţi în ziua de azi. Acest copil mi-a făcut ziua mai frumoasă. Mă bucur să văd că există astfel de copii. Felicitări!”. Sau: „Sper să nu fie marginalizat de ceilalţi copii. Să nu fie un ciudat care citeşte cărţi printre atâţia alţii care umblă doar cu smartphone si tabletă. Ţine-o tot aşa, Matei!”. „Ştiam eu că nu suntem pierduţi definitiv. Cu aşa copii vreau să ne clădim viitorul” - sunt doar câteva dintre reacţiile la postarea reporterului Click!.

Mai multe