Cum păcălesc infractorii români șoferii de pe autostrăzile din Germania. Metodele ”leii vechi” și “cerșetorii de combustibil”

19 aprilie 2021 20:39   Național
Ultima actualizare:

Românii au găsit noi moduri pentru a păcăli străinii. În Germania fac ravagii două metode de înșelare a șoferilor, exersate deja de infractorii români în Austria. Prima îi are în centru pe ”cerșetorii de combustibil” iar ce-a de a doua pe cei care, sub diferite pretexte schimbă bani românești, de valori mari, ieșiți din uz pe euro reali.

Doi români, de 44 și 46 de ani, au fost arestați zilele trecute la Sulzbach, în Bavaria, după ce un șofer a fost deranjat de faptul că aceștia cereau insistent bani de combustibil, anunță stiridiaspora.ro. Cei doi au venit cu o poveste lacrimogenă pentru a motiva de ce au nevoie de combustibil și s-au dovedit insistenți după ce au fost refuzați. Stresat și bănuind ceva necurat, cetățeanul german a chemat poliția

Cum au făcut doi români 1000 de euro în câteva ore cerșind combustibil

În zona ieșirii Sulzbach din autostrada B 8, cei doi români au oprit un șofer în jurul orei 19:10 și sub pretextul unei presupuse situație de urgență. În consecință, aveau nevoie urgentă de bani pentru combustibil și pentru a-și continua drumul. Doar că potențiala victimă a refuzat și a alertat poliția, care a efectuat căutări în zonă și a reușit să-i aresteze pe cei doi suspecți. Când a fost percheziționat vehiculul, au fost găsiți aproape 1.000 de euro în numerar pe care cei doi români îi obținuseră în acea zi pe post de ”cerșetori de combustubil”. Suspecții, cu cetățenie română și fără reședință permanentă au fost duși la secția de poliție din Eschborn și, după consultarea procurorului responsabil, au trebuit să furnizeze un depozit de garanție de câteva sute de euro, după care au fost eliberați și vor fi cercetați în libertate. Ambii trebuie acum să răspundă pentru tentative de fraudă și constrângere.

Cum a dat un șofer german 160 de euro pe 1000 de lei scoși din uz

În Austria, escrocheria cu schimbul de bancnote românești vechi, fără valoare, pentru euro a apărut de mulți ani și a făcut victime în multe zone. Încurajați, infractorii români au început să exploateze și alte ”piețe“, așa că înșelătoria a ajuns și în Germania relatează aceeași sursă. Ultima victimă este un șofer de 45 de ani din orașul Wang, care a rămas cu 1.000 de lei scoși din uz din 2005 pentru care a dat 160 de euro, reali. Cum a fost păcălit neamțul? S-a oprit într-o parcare după ce un bărbat, care făcuse cu mâna pentru a atrage atenția asupra sa, i-a cerut disperat ajutorul și i-a spus că nu mai are benzină. Românul a pretins că are doar lei deci nu-I poate folosi așa că a cerut neamțului să facă un schimb. Cetățeanul german de 45 de ani a fost dispus să îl ajute pe acesta și să îi schimbe banii. Astfel, pe cei 1.000 de lei, șoferul i-a dat românului 160 de euro. Românul a dovedit o prezență de spirit formidabilă, împreună au căutat paritatea și apoi au făcut schimbul. Ba chiar suspectul i-a atras atenția cetățeanului german că cei 1000 de lei fac practic în jur de 200 de euro și nu 160 de euro cât a primit el potrivit Sueddeutsche Zeitung preluat de stiridiaspora.ro.

Citiți și

«Avionul condamnaților» a sosit miercuri la București. Primii infractori români din Marea Britanie au fost expulzaţi

Hoții români spaima Europei! Poliția a arestat două grupări de infractori care furau mașini agricole, aparate GPS, băuturi de lux și icre negre

Mai multe