Cum s-a crezut că a murit Mihai Eminescu: teoria asasinării
Mihai Eminescu, considerat cea mai importantă voce poetică din literatura română, s-a născut la 15 ianuarie 1850. Azi se împlinesc 166 de la nașterea poetului național. S-au scris multe lucruri despre viața lui Eminescu, însă moartea lui a rămas un mister, care a generat multe dezbateri și controverse.
Mihai Eminescu a murit pe 15 iunie 1889, în jurul orei 4 dimineața, în Casa de sănătate a medicului Alexandru Șuțu, situată pe strada Plantelor din București. Cauza oficială a morții a fost sifilisul, boală de care poetul ar fi suferit în ultimii săi șase ani din viață. Eminescu s-a stins din viață la vârsta de 39 de ani.
În presa vremii au apărut și speculații cu privire la posibila asasinare a poetului, care ar fi murit, de fapt, din cauza unei lovituri puternice la cap. Volumul „Maladiile lui Eminescu și malaiile imaginare ale eminescologilor”, carte lansată anul trecut, la care au contribuit 12 medici, a desființat inclusiv „mitul” sifilusului, cât și pe cel al crimei.
Ce spun medicii
Academicianul Eugen Simion, citat de digi24, susține că: „Au luat toate documentele, toată descripţia bolii şi au constatat că un bolnav de sifilis nu trece prin ce a trecut Eminescu şi nu a avut simptomele respective”.
Medicul cardiolog Eduard Apetrei este de părere că: „ Diagnosticul de sifilis nu a fost documentat, pe vremea aceea nici nu se putea documenta. Era interpretat pe semnele clinice, pe contactul sexual, pe fenomenele cutanate ce apăreau după contactul sexual la un interval de timp”.
De asemenea, se pare că în raportul autopsiei lui Mihai Eminescu nu apar leziunile cerebrale specifice sifilisului.Acest lucru demonstrează faptul că tratamentul cu mercur, folosit la acea vreme, nu avea cum să-i facă bine poetului. Experții cred că Eminescu a avut o ateroscleroză precoce, o boală sistemică ce afectează întreg patul vascular al organismului. Pentru că a fost tratat greșit, dar și pentru că avea numeroase vicii. Mihai Eminescu și-a grăbit moarte.
Teoria asasinării. Implicat, Titu Maiorescu
Presea vremii a relatat numeroase teorii ale conspirației, pe care mulți români le cred și acum. Teoria asasinării poetului Mihai Eminescu presupune înscenarea îmbolnăvirii lui psihice și aplicarea unui tratament cu mercur, care să conducă la moartea poetului. Scopul ar fi fost politic. În acest complot se spune că ar fi luat parte și prietenul lui Eminescu, Titu Maiorescu. Desigur, s-a stabilit că tratamentul cu mercur aplicat de doctorul Alexandru Șuțu i-a grăbit moartea poetului, însă teoria asasinării nu se bazează pe dovezi concrete.