Cum s-a răzbunat primăria pe femeia care a arătat mutilarea copacilor pentru a pune borduri

9 noiembrie 2017 19:48   Național
Ultima actualizare:

În vara acestui an, o știre publicată pe rețelele de socializare a stârnit valuri de revoltă. Era vorba despre tăierea unor bucăți semnificative din trunchiurile unor copaci (care nu erau uscați) pentru a pune niște borduri. Femeia care a publicat această știre a fost umilită public de oficialii primăriei localității respective, ca pedeapsă.

Cazul revoltător a avut loc în localitatea Corabia, din județul Olt. Mihaela Safta, localnica ce a avut curajul să-și asume anunțul cu privire la incompetența autorităților locale, a fost declarată „persona non grata” de către reprezentanții primăriei din Corabia, în semn de răzbunare că au fost făcutți de râs din cauza propriei ignoranță.

Dorind să fie un cetățean onest, Mihaela Safta a dorit să ajute autoritățile să se îndrepte greșeala, așa că a inițiat un proiect care presupune plantarea a 140 de stejari în zonă, după cum relatează observator.tv. După ce a strâns semnăturile de care avea nevoie pentru proiect, a mers să le prezinte la primărie, dar consilierii locali au dat ordin să fie scoasă din instituție cu jandarmii.

O bună parte dintre acești oficiali au recunoscut că au votat ca femeia să fie declarată „persona non grata” pentru că a făcut de râs localitatea. Maria Safta spune însă că nu se lasă și va face tot posibilul ca proiectul să fie introdus în ședința consiliului local, iar dacă nu se va întâmpla acest lucru, va da primăria orașului Corabia în judecată.

Mai multe