Cum s-a scuzat episcopul de Huşi în faţa enoriaşilor

19 iunie 2017 21:12   Național
Ultima actualizare:

E scandal mare în Vaslui! Mai exact, la Episcopia Huşilor, unde episcopul Corneliu a fost şantajat de trei preoţi cu un film pornografic. Episcopul ar apărea alături de un fost seminarist, acum preot, cu parohie, soţie şi copil. Iată ce le-a spus Bârlădeanu enoriaşilor, la slujba de duminică!

S-a lăsat cu arestări şi percheziţii în rândul preoţilor din Vaslui. Şi asta, pentru că trei dintre aceştia, respectiv Sebastian-Cristi Jitaru, arhimandrit în cadrul Catedralei Episcopale Huşi, Răzvan Mihail Bumbu, preot în cadrul Parohiei Văleni, şi Gheorghe Damian, preot de caritate la biserica Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui, l-au şantajat pe episcopul Huşilor, Corneliu Bârlădeanu. Ei deţin o filmare de 15 minute, în care episcopul ar apărea în dormitorul său alături de un fost seminarist. Cei trei preoţi au pus presiune pe episcop, ameninţându-l că, dacă nu le îndeplineşte anumite cereri, vor face public filmuleţul. În 12 iunie, episcopul a cedat şi a depus plângere la DNA împotriva lor, iar, în 15 iunie, aceştia au fost arestaţi. Acum se află în arest la domiciliu, iar ieri s-au prezentat la DNA Iaşi, unde au participat la percheziţiile efectuate asupra sistemelor informatice, ridicate în urma percheziţiilor efectuate la domiciliul lor, potrivit adevarul.ro.

Cu o zi înainte de percheziţii, adică duminică, episcopul “încolţit” a strecurat în predica sa din timpul slujbei câteva afirmaţii, astfel încât să se disculpe. Aşadar, deşi tema celei de-a doua duminici după Rusalii era “Chemarea primilor Apostoli”, Corneliu Bârlădeanu le-a vorbit enoriaşilor despre tehnica modernă, scrie vremeanouă.ro. “Tehnica modernă a fost creată de om pentru a-l ajuta, dar acum tehnica se întoarce împotriva lui. Omul se teme acum de tehnica modernă”, a spus, cu subînţeles, episcopul. Enoriaşii s-au prins imediat ce vrea să zică preotul, s-au uitat cu subînţeles unii la alţii şi şi-au dat coate, în timp ce episcopul le mai spunea: “Imaginile sunt înşelătoare. Vedem ceva, dar în conţinut nu e aşa. De câte ori nu am cumpărat produse, impresionaţi de ambalaje, dar conţinutul era înşelător? De aceea, imaginile pot fi false”, a încheiat episcopul.

Mai multe