Cum s-au pozat Minune şi Tzancă Uraganul cu poliţiştii care i-au amendat pentru nerespectarea măsurilor anti-COVID

1 noiembrie 2020 19:24   Național
Ultima actualizare:

A fost demarată o anchetă la Poliţia Sectorului 6, după ce în spaţiul public a apărut o fotografie în care maneliştii Adi Minune şi Tzancă Uraganul apar lângă poliţiştii care tocmai îi amendaseră pentru nerespectarea măsurilor anti-COVID, fără să poarte masca de protecție, bineînțeles.

 „Referitor la o imagine apărută în spaţiul public unde doi poliţişti şi un jandarm apar lângă doi bărbaţi care nu poartă mască, precizăm că Direcţia Generală de Poliţie a  Municipiului Bucureşti nu tolerează abaterile de la Statutul Poliţistului şi de la Codul de etică şi deontologie al poliţistului.

În acest sens precizăm că la nivelul Poliţiei Sectorului 6 din cadrul Direcţie Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, structura de control intern efectuează verificări cu privire la acest eveniment pentru stabilirea tuturor împrejurărilor care au condus la producerea lui şi pentru luarea măsurilor în consecinţă”, se arată într-un comunicat al Poliţiei Capitalei.   

Adi Minune și Tzancă Uraganul, poză cu amendă de 38.500 de lei

Cei doi maneliști, alături de alte zeci de persoane, au primit amenzi usturătoare după ce au participat la evenimente private, interzise de lege în contextul pandemiei de coronavirus.

Adi Minune şi Tzancă Uraganul au fost prinşi de poliţişti și amendați în timpul „unui bairam”, organizat într-un apartament de lux din sectorul 6 al Capitalei, alături de alţi nouă petrecăreţi. 

„V-am zis că nu se mai poate face nici măcar un bairam, nu m-aţi crezut”, este mesajul scris în mediul online de către manelistul Andrei Velcu, zis „Tzancă Uraganul”. 

Manelistul a publicat şi o imagine în care el şi Adrian Minune apar alături de trei poliţişti. „În acest caz, amenzile au fost în valoare totală de 38.500 lei”, arată un comunicat al Poliţiei Capitalei.

Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la organizarea mai multor petrecei private, în sectoarele 3 și 5 din Capitală, de unde petrecăreții au plecat cu amenzi usturătoare, dar și cu dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor, informează adevarul.ro. 

Mai multe