Cum să dai lovitura cu o firmă de taximetrie
Planul zilnic de 100-120 de lei pe care-l plătesc șoferii de taxi este ilegal. Evaziunea obținută prin ștergerea unor încasări se ridică la peste un milion de lei pe zi numai în București, potrivit președintelui Asociației pentru Drepturile Taximetriștilor Independenți (ADTI), Viorel Radu.
„În conformitate cu legislația specifică – Art 41 (2) lit a} din HCGMB nr 178/2008 -, toate sumele rezultate din încasările zilnice înregistrate de aparatul de taxat fiscalizat și verificat metrologic se depun de către taximetristul angajat, ZILNIC, pe bază de chitanță la casieria angajatorului însoțite de raportul Z (raportul de închidere zilnică) emis de aparatul de taxat“, a spus Viorel Radu, pentru Adevărul.
De asemenea, el a mai precizat că „nu există temei legal, cum de altfel nu există nici plan sau target în această activitate”. Astfel, planul a fost inventat și implementat de patronii firmelor de taxi, „pentru a-și externaliza costurile legate de cheltuielile aferente activității desfășurate”.
„Dai 90 lei pe zi, ai două sâmbete și două duminici libere”
„Exemplu: Îmi dai 90 lei pe zi, ai două sâmbete și două duminici libere pe lună, la alegere, și îți plătești singur benzina/gazul (din diferența de încasări). Dacă vrei să ai vechime, îți fac contract, dar îmi dai banii să îți plătesc carte de muncă“, a mai spus el.