Cum să faci un milion de euro. Apiland, afacere cu zumzăit
Cu o cifră de afaceri de peste un milion de euro și un marketing agresiv (nu doar) în Internet, compania băimăreană ApiLand este liderul unei piețe greu de observat, paradoxal, tocmai din lipsa unei promovări active.
O piață care s-a mutat din galantarele “plafarului” în mediul on-line sau în prezentări de tip Teleshopping, și care a dezvoltat și businessuri de tip call-center. De la mesaje de genul „lăptișorul de matcă ajută memoria”, până la anunțuri de tipul „cu lăptișorul de matcă beneficiați de un ten sănătos”, produsele apicole par să își găsească o piață de nișă, pe care ApiLand o construiește chiar acum.
De la afacere locală, la brand
Povestea companiei se scrie încă din 1995, anul în care fondatorul Ovidiu Bodea a început să vândă la scară mică polen uscat. Pasul spre businessul “instituționalizat” avea să-l facă însă abia în 2002, când a avut șansa unei colaborări cu compania americană CC Pollen Company Arizona. De altfel, acesta a fost și momentul în care a fondat firma denumită iniția Apiservices, prin intermediul căreia le-a livrat timp de un an americanilor o cantitate imensă de polen – 20,7 tone. A fost punctul în care Bodea a trecut de la comerțul local la consolidarea companiei.