Cum să luptați cu inamicul nevăzut. Măsuri pentru viața de zi cu zi pentru a vă proteja familia de coronavirus

24 iulie 2020 16:33   Național
Ultima actualizare:

Cum să lupt cu inamicul nevăzut ca să-mi protejez familia? Mulți v-ați pus, cu siguranță, această întrebare, încă de la începutul pandemiei de coronavirus. Există șanse, doar dacă măsurile sunt respectate, iar cei de la Unicef vă învață ce trebuie să faceți mai exact, de la măsurile de igienă și până la spălatul rufelor ori prepararea mesei.

Poți lua coronavirusul din alimente? Cum să spăl rufele acum? Treburile gospodărești zilnice s-au transformat într-o sursă de incertitudini și anxietăți pe măsură ce familiile se străduiesc să ducă la bun sfârșit sarcinile de bază și să le asigure celor dragi condițiile necesare de siguranță și sănătate.

Dezinformarea răspândită privind coronavirusul ne supune pe toți riscurilor și contribuie la intensificarea stresului de a fi nevoiți să filtrăm adevărul de ficțiune.

Cercetările privind transmiterea și efectele Covid-19 sunt în desfășurare, dar știm deja că virusul se transmite prin contact direct cu secrețiile respiratorii ale unei persoane infectate, prin tuse și strănut, și prin atingerea suprafețelor contaminate de virus. 

Acesta poate supraviețui pe diferite suprafețe, de la câteva ore până la câteva zile. Vestea bună? Dezinfectanții obișnuiți îl pot ucide. Ce înseamnă acest lucru când vine vorba de casa dv?

Pentru a le veni în ajutor părinților, cei de la Unicef au strâns cele mai recente informații transmise de specialiști cu privire la coronavirus, precum și sfaturi pentru a ține virusul departe de locuință.

Iată câteva sfaturi privind igiena și curățenia pentru a vă proteja de coronavirus!

Igiena personală

Măsurile de igienă elementară vă pot ajuta să protejați sănătatea familiei și a celor din jur.

  • Nu vă atingeți fața;
  • Evitați să vă atingeți ochii, nasul și gura; -
  • Nu tușiți și nu strănutați în palmă.
  • Acoperiți-vă gura și nasul cu pliul cotului sau cu un șervețel când tușiți sau strănutați. Aruncați imediat șervețelele folosite;
  • Păstrați o distanță de cel puțin un  metru față de persoanele care tușesc sau strănută.
  • Spălați-vă mâinile! Este cea mai bună linie de apărare. Spălați-vă mâinile frecvent cu apă și săpun cel puțin 20-30 de secunde. O metodă simplă de a cronometra spălatul pe mâini, cu copiii, este să cântați de două ori împreună „La mulți ani“. 
  • Întotdeauna spălați-vă mâinile după ce v-ați suflat nasul sau ați strănutat într-un șervețel, după ce ați folosit toaleta, când plecați și vă întoarceți acasă, înainte de a prepara sau consuma alimente, înainte de a aplica machiajul sau înainte de a manipula lentilele de contact etc.
  • Dacă folosiți un dezinfectant de mâini, asigurați-vă că are în compoziție cel puțin 60% alcool, dispersați-l pe toată suprafața mâinilor și frecați mâinile timp de 20-30 de secunde, până când se usucă.

Știați? Atât apa rece, cât și cea caldă sunt eficiente în eliminarea microbilor și virusurilor - atât timp cât folosiți săpun și vă spălați pe mâini în mod corect!

Curățenia în locuință

O măsură importantă de precauție pentru a reduce riscul infecției este curățarea și dezinfectarea suprafețelor pe care le atingeți frecvent. Urmați instrucțiunile produselor de curățat pentru a le utiliza în condiții de siguranță și eficiență, inclusiv măsurile de precauție pe care trebuie să le respectați când aplicați produsul, precum purtarea mănușilor și asigurați-vă că aveți un sistem de ventilație eficient. Autoritățile n au întocmit liste de produse recomandate eficiente împotriva coronavirusului.

Curățarea și dezinfectarea suprafețelor atinse frecvent

Fiecare locuință este diferită, dar suprafețele cu care intrați în contact în mod obișnuit sunt: mânerele ușilor, mesele, scaunele, balustradele, suprafețele din bucătărie și baie, robinetele, toaletele, întrerupătoarele electrice, telefoanele mobile, calculatoarele, tabletele, tastaturile, telecomenzile și jucăriile preferate.

Ce folosim pentru a curăța și dezinfecta?

Dacă o suprafață este murdară, curățați-o întâi cu apă și săpun sau detergent. Apoi folosiți un produs dezinfectant pe bază de alcool (aproximativ 70%) sau clor.

Oțetul și alte produse naturale nu sunt recomandate.În multe locuri este dificil să găsești spray-uri și șervețele dezinfectante. În astfel de cazuri, continuați să curățați cu apă și săpun. Soluțiile de casă pe bază de clor diluat pot fi folosite pe unele suprafețe.

Cum se dezinfectează?

Este important să nu ștergeți soluțiile de curățat imediat după ce le-ați aplicat pe o suprafață. Multe produse de dezinfectat, precum șervețelele și sprayurile trebuie să fie lăsate să acționeze pe o suprafață timp de câteva minute pentru a fi eficiente.

Citiți întotdeauna instrucțiunile pentru a vă asigura că folosiți produsele conform recomandărilor și că nu distrugeți obiecte sensibile precum telefoanele mobile și alte dispozitive electronice.

Pentru dispozitivele electronice optați pentru folii de protecție, care pot fi curățate.

Curățarea hainelor

Din informațiile disponibile în prezent, nu este clar cât de mult poate supraviețui coronavirusul pe materialele textile, dar multe articole de îmbrăcăminte au elemente de plastic și metal pe care virusul poate trăi de la câteva ore până la câteva zile.

Puneți în practică măsurile preventive.

Includeți următoarele gesturi în rutina dumneavoastră: descălțați-vă când intrați în casă și schimbați-vă în haine curate când ați revenit acasă după ce ați fost în locuri aglomerate și spălați-vă imediat după, cu apă și săpun.

Spălarea rufelor acasă

  • Spălați în mod frecvent lenjeria de pat, prosoapele și hainele;
  • Nu scuturați rufele murdare pentru a minimiza posibilitatea de a dispersa virusul în aer;
  • Spălați rufele cu săpun sau detergent, la cea mai ridicată temperatură recomandată și uscați-le complet - ambii pași contribuie la eliminarea virusului;
  • Apoi, spălați-vă imediat mâinile cu săpun și apă sau curățați-le cu un dezinfectant de mâini pe bază de alcool;
  • De asemenea, spălați sau dezinfectați sacul și coșul de rufe. Puteți opta și pentru depozitarea rufelor în saci de unică folosință.

Curățarea rufelor în afara locuinței

Dacă trebuie să folosiți o spălătorie în afara locuinței dumneavoastră, luați măsurile de precauție necesare:

  • Pregătiți rufele înainte de a părăsi locuința pentru a reduce timpul petrecut afară;
  • Încercați să folosiți spălătoria într-un interval de timp în care nu este atât de frecventată;
  • Păstrați distanța fizică față de celelalte persoane;
  • Dacă aveți posibilitatea, folosiți mănuși de unică folosință, dezinfectați suprafețele tuturor instalațiilor pe care le folosiți și nu vă atingeți fața;
  • În cazul spălătoriilor în spații închise, dacă aveți posibilitatea, așteptați afară până la finalizarea programului de spălare.
  • Împăturiți-vă rufele acasă. Apoi, spălați-vă imediat mâinile cu săpun și apă sau curățați-le cu un dezinfectant de mâini pe bază de alcool;
  • Spălați sau dezinfectați sacul și coșul de rufe. Puteți opta și pentru depozitarea rufelor în saci de unică folosință.
  • Dacă nu aveți acces la spălătorii publice, spălați-vă hainele acasă cu săpun sau detergent la cea mai ridicată temperatură recomandată.

Manipularea și prepararea alimentelor

Deși în prezent nu există dovezi privind asocierea alimentelor sau a ambalajelor de produse alimentare cu transmiterea coronavirusului, este posibil ca o persoană să se infecteze după ce a atins o suprafață sau un obiect contaminat de virus și apoi și-a atins fața.

Totuși, riscul cel mai ridicat se prezintă atunci când intrăm în contact cu alte persoane în timpul cumpărăturilor de alimente sau la livrarea unei comenzi de mâncare (de exemplu, primirea comenzilor în zone cu transmitere locală).

Ca întotdeauna, igiena riguroasă este importantă când manipulăm produsele alimentare pentru a preveni orice boală care poate fi transportată o dată cu mâncarea.

Măsuri de precauție în ambalarea și manipularea alimentelor

  • Înlăturați orice ambalaj care nu este necesar și puneți-l într-un coș de gunoi cu capac;
  • Scoateți mâncarea din recipientele în care a fost livrată și așezați-o pe o farfurie curată, iar apoi aruncați recipientul;
  • Ambalajele de tipul conservelor pot fi șterse cu un dezinfectant înainte de a le deschide ori depozita;
  • Spălați riguros, la robinet, produsele alimentare neambalate, precum fructele sau legumele;
  • Spălați-vă imediat mâinile cu săpun și apă sau curățați-le cu un dezinfectant de mâini pe bază de alcool.

Recomandări generale privind igiena produselor alimentare

  • Spălați-vă bine mâinile cu săpun și apă cel puțin 20 de secunde înainte de a pregăti orice fel de mâncare;
  • Folosiți tocătoare separate pentru a prepara carnea proaspătă;
  • Gătiți alimentele la temperatura recomandată;
  • Ori de câte ori este posibil, păstrați alimentele perisabile refrigerate sau congelate și urmăriți-le data de expirare;
  • Încercați să reciclați sau aruncați deșeurile alimentare și ambalajele în mod adecvat și în condiții salubre, evitând acumularea de deșeuri care ar putea atrage dăunătorii;
  • Spălați-vă mâinile cu săpun și apă cel puțin 20 de secunde înainte de a mânca și asigurați-vă că și copiii dumneavoastră vă urmează exemplul;
  • Folosiți de fiecare dată ustensile și farfurii curate.

Citește și:

https://www.click.ro/news/national/masuri-anti-coronavirus-suprmarketuri-cum-sunt-primiti-clientii

https://www.click.ro/news/national/romania-coronavirus-cum-se-pregatesc-autoritatile-de-la-noi-pentru-prevenirea

Mai multe