Cum să-ţi faci soţia să te lase liniştit la meci

19 iunie 2018 19:27   Național
Ultima actualizare:

Nu-ţi doreşti decât să tragi berea aproape şi să te bucuri de meciul care tocmai a început! Ce Dumnezeu, e Campionatul Mondial de Fotbal şi doar o dată la patru ani vezi asemenea partide intense.

Există totuşi o problemă: partenera nu e foarte încântată. Vrei să ai linişte? Click! te învaţă ce să faci pentru ca iubita sau soţia ta să fie şi ea mulţumită şi relaxată.

Dă-i cardul

Dragă microbistule, distracţia ta costă! Şi nu, nu vorbim de berea şi alunele pe care ţi le-ai cumpărat. Dacă vrei să ai linişte câteva ore, dă-i iubitei cardul şi spune-i că tocmai a primit cadou o „excursie” la mall. Cu o pereche nouă de sandale sau cu o rochiţă din colecţia nouă, nici o doamnă nu va mai fi deranjată că soţul o „înşală” cu fotbalul.

Trimite-o la un salon

Ai cel puţin patru ore de linişte garantate dacă îi plăteşti iubitei tale o relaxare pe cinste la un salon de înfrumuseţare. Cu 400 de lei, doamna se vopseşte, se coafează, îşi face manichiura şi pedichiura, încearcă şi un tratament pentru faţă şi eventual o jumătate de oră de masaj. Îţi va mulţumi cu siguranţă!

Masă în oraş cu fetele

Soţiei tale nu-i va păsa o bună bucată de vreme că te uiţi la fotbal şi nu mai faci nimic altceva dacă îi organizezi o întâlnire cu fetele în oraş.

Vorbeşte cu prietenele ei, alegeţi împreună o terasă drăguţă şi... fă cinste cu băutura şi desertul!

Relaxare la piscină

Cu un asemenea plan, poţi avea linişte în weekend, ceea ce e greu de obţinut! Gândeşte-te că poţi invita câţiva prieteni la tine acasă, să vedeţi împreună meciul, sau puteţi merge la o terasă. Tot ce trebuie să faci este să-i „decontezi” iubitei şi unei prietene de-a ei o relaxare la piscină sau la un ştrand. Jumătatea ta va fi absolut încântată.

Angajează o firmă de curăţenie

Fă-i o surpriză uriaşă „colegei” tale de apartament: vine acasă şi găseşte totul ”lună” şi hainele călcate. N-ai mai avea probleme câteva zile şi ai putea vedea liniştit meciurile. Tot ce trebuie să faci este să angajezi o firmă de curăţenie. În câteva ore, casa ta va străluci, iar iubita se va simţi în al nouălea cer de bucurie că a scăpat de această obligaţie nu tocmai plăcută.

Idee nemţească: escorta

Puteţi  învăţa din experienţa nemţilor, ceva mai deschişi se pare la capitolul relaţii sexuale. Conform ziarului Bild, numărul solicitărilor pe care le au escortele masculine a explodat pur şi simplu de când a început CM din Rusia. Adică foarte multe doamne apelează la „servicii extraconjugale” când vine vorba de sex. 

Mai multe