Cum se face corect somnul de frumuseţe pe caniculă

11 august 2016 14:33   Național
Ultima actualizare:

Ce-ţi poţi dori mai mult, pe timp de vară, decât un somn uşor în natură, la umbra pomilor?! Aşa a gândit probabil şi bărbatul din imagine, care s-a orientat rapid. Şi-a găsit un loc perfect, pe o bancă în parc. Poziţia sa, însă, a meritat toată aprecierea trecătorilor.

Totul s-a întâmplat ieri în jurul orei 14.00, într-un părculeţ din Târgu-Jiu. Se pare că după masă, bărbatul a hotărât să-şi mute patul în natură şi să-şi facă somnul de frumuseţe la umbră şi răcoare. Momentul a fost imortalizat de un fotograf profesionist, care nu l-a iertat pe somnoros şi l-a făcut de râs, punând imaginea pe Internet. „Poziţia corectă de dormit pe timp de caniculă! La umbră, regulamentar, aerisit...”, a scris Dan Popescu în dreptul fotografiei realizate cu telefonul mobil. „Era de ceva timp acolo şi nu e prima dată când l-am văzut. Vizavi erau două femei foarte intrigate de poziţia de somn a omului”, ne-a povestit fotograful.

Mai multe