Cum și-a petrecut Isus Cristos ultima sa săptămână pe pământ?

Paștele, sărbătoarea învierii lui Isus Cristos, cel considerat de religia creștină mântuitorul tuturor celor ce cred în el, bate din nou la ușă. Înainte de a-l marca cu fast, așa cum obișnuim cei mai mulți dintre noi, vă propunem să retrăim ultimele sale zile petrecute pe acest pământ, în urmă cu aproape 2000 de ani.

Evreu de origine, Isus Cristos, și-a petrecut cei 33 de ani de viață în rândul poporului ales. I-a respectat legea spirituală, drept pentru care de la 12 ani făcea în fiecare an câte trei pelerinaje la Ierusalim, la Templu, conform calendarului ebraic. Orașe precum Betleem, Nazaret, Ierusalim, Cafarnaum l-au găzduit de mai multe ori pe parcursul vieții sale, în timp ce familia sa se mândrea cu acest băiat, devenit mai târziu bărbat în toată regula, care nu pregeta să învețe, dar deopotrivă și să-i învețe, pe învățătorii Legii, rabini pentru care misterele vieții pământești și divine păreau a se fi diminuat datorită studiului lor intens și întins pe zeci de ani.

Dar, din clipa în care Isus Cristos și-a început viața publică, ce a durat circa trei ani, și pe parcursul căreia a încercat, și parțial a și reușit, să schimbe mentalitatea congenerilor săi, totul s-a schimbat. Ba chiar o mare parte a familie sale l-a abandonat, considerând că și-a pierdut mințile. Desigur, nu a fost și cazul mamei sale, Maria, cea care nu a pregetat să-și urmeze fiul inclusiv până în ziua răstignirii sale, chiar dacă nu a înțeles întotdeauna spusele sau acțiunile fiului ei.

Ultima săptămână din viața lui Isus a devenit pentru creștini Săptămâna cea Mare

Ulterior, după moartea pe cruce și învierea Mântuitorului a treia zi după Scripturi, creștinii au rememorat toate vorbele și faptele cristice. Iar ultima sa săptămână petrecută pe pământ s-a bucurat, cum era de așteptat, de o atenție specială.

Vom reda așadar, mai jos, cu ajutorul unui cunoscut teolog român, Cristian Bădiliță, traseul acestor zile. Ultima săptămână a lui Isus, devenită azi pentru urmașii săi Săptămâna cea Mare, începe întotdeauna cu Duminica Floriilor sau a Intrării lui Isus în Ierusalim, orașul de suflet și capitala evreilor din lumea întreagă, oraș ce găzduia Templu, adică casa Dumnezeului celui Preaînalt.

E aproape inutil să precizăm că în zilele noastre e cea mai importantă perioadă din calendarul creștin.

În ultima sa duminică petrecută ca om, Isus intră așadar în Ierusalim asemenea unui rege, dar și al unui Mesia, călare pe un măgar, retrezind în locuitorii orașului amintirea profețiilor vechi, conform cărora mântuitorul poporului se va prezenta într-o anume, poate majoritară, manieră celor care-l așteptau sub aparențele unui lider politic.

Mulțimea însă nu va înțelege mesajul cristic și mulți dintre locuitori îi vor cere viața, doar câteva zile mai târziu, în timpul celebrului proces condus de Ponțiu Pilat.

Ziua de luni, scrie Cristian Bădiliță în cartea sa „Teme, personaje, sărbători creștine și tradiționale românești românești. Un ghid pentru credincioșii din secolul XXI”, apărută la Editura Vremea, l-a prins pe Isus tot în Ierusalim, acolo unde alege să predice în temple, locul sacru al iudaismului.

Nu înainte însă de a-i alunga mânios pe vânzătorii locului și pe zarafi, cei ce schimbau monedele romane cu drahmele pe care nu era prezent chipul Cezarului, lucru interzis de legea iudaică în anume circumstanțe legate de ritualul jertfei practicate la templu, pe care-i acuză că au profanat casa tatălui său ceresc.

Autoritățile iudaice asistă la incident, dar nu intervin în forță, de frica mulțimii care-l aprecia pe Isus drept un veritabil profet, deci asemenea unui om sfânt. Nu vor uita acest afront public și iau decizia tainică de a-l prinde și ulterior a-l ucide.

A doua zi, marți, are loc o nouă întâlnire între Isus și reprezentanții autorităților iudaice. Cel dintâi încearcă să-i convingă să-și schimbe mentalitatea și obiceiurile. Le spune chiar și o parabolă, cea a unui proprietar de vie care o dă în arendă unor proprietari și apoi pleacă în lume. După un an trimite pe cineva după banii ce i se cuveneau, dar slujitorul se întoarce și fără bani și bine bătut.

Trimite un al doilea mesajer, care e însă ucis. În aceste condiții îl trimite chiar pe fiul său, crezând că acesta se va bucura de prestigiul ce i se cuvenea adus lui personal. Se înșală, căci își pierde și fiul.  Mânios, spune Isus în parabolă, proprietarul se întoarce și restabilește ordinea, pedepsindu-i foarte aspru pe cei în cauză. Parabola nu va fi însă bine primită de farisei și cărturari.

Care, chiar de a doua zi, miercuri, decid că a venit ceasul arestării și uciderii lui Isus. Speriate de acuitatea predicilor lui Cristos în tepmplu își spun că nu mai e timp de pierdut. Soluția concretă le este sugerată chiar de către unul dintre apostolii lui Isis, Iuda Iscarioteanul, care neînțelegând planurile crsitice, decide că e mai bine pentru toată lumea ca el să piară.

Tot în ziua de miercuri are loc și scena, foarte cunoscută azi, în care Isus, aflat în casa unui lepros din Betania sau a Mariei și a Martei, surorile lui Lazăr (Evangheliile nu se pun de acord în acest caz), pe care Mântuitorul îl învie din moarte, e uns cu parfum special  de către o femeie rămasă până azi necunoscută, așa cum se proceda doar în cazul celor defuncți.

Joi e ziua în care Isus ne lasă moștenire ritul nou al celebrării creștine 

Joi e ziua în care Isus ia cina pascală împreună cu cei mai apropiați ucenici ai săi, inclusive Iuda! Mai mult, el le spală picioarele acestora, înainte de a lăsa moștenire pentru totdeauna ritualul prin care azi creștinii, indiferent de generație, se pot întâlni personal cu Isus Cristos, participând la liturghie, ritul în care se reia actul transformării pâinii și vinului în trupul și sângele cristic. Tot în noaptea de joi spre vineri are loc scena din Grădina Ghetsemani, din apropierea Ierusalimului, în care Isus și o parte din apostolii săi, se retrag pentru a se ruga. Aici însă are loc și arestarea lui Isus de către trupele evreiești de la Templu.

Vineri e ziua judecății lui Isus, a condamnării sale la moarte și a executării sale pe Cruce, conform unui obicei roman al timpului. Principalul reproș ce i se aduce e faptul că s-a autoproclamat Dumnezeu, lucru interzis clar de legea iudaică, care pedepsea acesta lucru cu delapidarea, adică execuția se făcea bătându-l cu pietre pe cel în cauză, până la ultima suflare.

Tot vineri e ziua dialogului dintre Isus și gvernatorul roman Ponțiu Pilat. Cel din urmă e greu convins de vinovația lui Isus, dar în cele din urmă, apelând la gestul public al spălării pe mâini, îl condamnă pe cel din fața sa. Încearcă chiar să le ofere evreilor prezenți la judecată posibilitatea de  a grația un vinovat cu ocazia Paștelui evreiesc, dar tot nu reușește să-l salveze fiindcă mulțimea îi strigă numele celuilalt, pe cel al lui Barabba. De remarcat că acest Barabba purta și el numele de Isus. Pilat va pune deasupra crucii lui Cristos o bucată de lemn pe care va scrie, ironic, „Regele iudeilor”, și-l va răstigni între doi tâlhari. Unul dintre aceștia din urmă va fi mântuit de Cristos în aceeași zi de Isus, cu puțin timp înainte ca el să moară pe cruce.

Trei zile mai târziu, duminică dimineața, se va produce, conform Scripturilor, învierea lui Cristos, cel care va mai rămâne 40 de zile pe pământ printre ucenicii săi, pe care va continua să-I învețe. O va face însă într-un corp modificat de această dată, care nu mai este condiționat de legile gravitației și ale timpului, asemenea nouă, oamenilor, din toate timpurile.

I