Cum stă juridic Radu Mazăre? Încă două condamnări nedefinitive și alte două dosare pe rol

22 mai 2019 13:56   Național
Ultima actualizare:

Situația juridică a lui Radu Mazăre nu este deloc de invidiat. Extrădat din Madagascar și încarcerat la Penitenciarul Rahova pentru sentința definitivă de 9 ani închisoare pe care a primit-o în dosarul retrocedărilor de terenuri din centrul municipiului Constanța și stațiunea Mamaia, fostul primar al orașului de la malul mării mai are „pe rol” câteva dosare grele, dar și încă două condamnări ce nu sunt, însă, definitive.

La ora actuală, Radu Mazăre este condamnat definitiv la 9 ani de închisoare cu executare în dosarul retrocedărilor de terenuri din central Constanței și din stașiunea Mamaia, alături de fostul președinte al Consiliului Județean Constanța, Nicuşor Constantinescu (5 ani) şi de alţi inculpaţi. În acelaşi dosar au fost condamnaţi la câte 5 ani de închisoare Cristian Borcea şi Dragoş Săvulescu. În dosarele penale ale lui Radu Mazăre sunt  trimise în judecată persoane din sfera afacerilor, politicii, dar şi din administraţie, foşti subordonaţi ai primarului. Sentința a fost dată în februarie 2019 și este cea în baza căreia Mazăre a fost adus în țară și încarcerat, deocamdată provizoriu, la Penitenciarul Rahova.

Dosarul Polaris i-a adus altă sentință de 9 ani și 10 luni, dar nedefinitivă încă

În 3 mai 2019, cu doar 5 zile înainte ca Radu Mazăre să fie reținut de autoritățile din Madagascar, apoi extrădat într-un timp record în România, instanţa Curții Supreme a dat și prima sentinţă în dosarul Polaris. Dosarul se referea multiple infracțiuni săvârșite de Mazăre împreună cu alți „tovarăși” de afacere , proprietar ai unor firme, „În perioada 2006-2009, inculpatul Mazăre Radu Ştefan, beneficiind de ajutorul inculpatului Strutinsky Sorin Gabriel, a solicitat suma totală de peste 2.000.000 euro şi primit circa 1.000.000 euro şi 2.472.303,8 lei de la reprezentanţii a două societăţi comerciale, în scopul facilitării emiterii documentaţiilor de urbanism necesare dezvoltării unor proiecte imobiliare de tip mall, pe care aceste firme intenţionau să le dezvolte în Constanţa”, se spunea în rechizitoriul procurorilor, citat de adevarul.ro.

În plus, tot conform adevarul.ro, peste 7 milioane de euro ar fi primit mită Radu Mazăre în perioada 2008-2014, cu ajutorul lui Strutinsky Sorin Gabriel, de la S.C. POLARIS M HOLDING S.R.L., al cărei asociat şi administrator în fapt era inculpatul Martin Eduard Stelian, pentru că a asigurat acesteia câştigarea unei licitaţii organizate de Primăria Constanţa pentru delegarea gestiunii serviciului de salubrizare a oraşului. De aici și „numele de presă” al dosarului Polaris. Fostul primar al Constanţei a fost condamnat pentru luare de mită, abuz în serviciu și conflict de interese în formă continuată. Cuantumul total al pedespsei a fost stabilit – după un calcul destul de complicat – la 9 ani și 10 luni de închisoare cu executare. Omul de afaceri Gabriel Strutinsky a fost condamnat la 7 ani şi 10 luni de închisoare, iar fostul deputat Eduard Martin, acţionar la compania Polaris M Holding SRL, a fost condamnat la 5 ani şi jumătate de închisoare.  

Sentință nedefinitivă de 6 ani și jumătate în alt dosar de retrocedări de terenuri în Mamaia

În mai 2018, Radu Mazăre a fost condamnat la şase ani şi şase luni de închisoare pentru abuz în serviciu privind vânzarea unor terenuri din Mamaia la preţuri subevaluate.  Conform adevarul.ro, care citează documente DNA, „la data de 12 octombrie 2004, inculpatul Mazăre Radu Ştefan, în calitate de primar al municipiului Constanţa, şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu legate de corecta gestionare şi administrare a patrimoniului oraşului, cu ocazia vânzării, la un preţ derizoriu de 23,56 euro/m.p., a unui teren în suprafaţă de 15.465,91 m.p., situat în staţiunea Mamaia, faptă prin care a fost provocată unităţii administrativ teritoriale o pagubă de 1.104.884,16 euro şi totodată au fost obţinute foloase necuvenite cumpărătorului bunului.   La data de 28 februarie 2007, inculpatul Mazăre Radu Ştefan, în aceeaşi calitate, şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu legate de corecta gestionare şi administrare a patrimoniului oraşului, cu ocazia vânzării, la un preţ modest, a două terenuri în suprafaţă de 11.890 m.p. şi 502,81 m.p., aparţinând Primăriei Constanţa, faptă prin care a fost provocată municipiului Constanţa o pagubă de 2.971.420 euro şi totodată au fost obţinute foloase necuvenite cumpărătorului bunului.   Concret, inculpatul Mazăre Radu Ştefan a stabilit cu intenţie o valoare diminuată, faţă de valoarea comercială reală, pentru o suprafaţă de 11.890 m.p. teren situată în intravilanul municipiului Constanţa, staţiunea Mamaia, aparţinând domeniului privat al municipiului Constanţa, în cadrul unei acţiuni de vânzare a acestuia. Terenul respectiv a fost cumpărat de SC Mehmetoglu SRL, reprezentată legal de inculpata Hortolomei Moscu Sorina Gina. La data de 31 mai 2007, inculpatele Hortolomei Moscu Sorina Gina şi SC Mehmetoglu SRL au dobândit, prin cumpărare, de la RAEDPP Constanţa, un teren în suprafaţă de 502,81 m.p. cunoscând că preţul atribuit era cu mult diminuat faţă de valoarea comercială reală. Terenul respectiv a fost ulterior transferat societăţilor comerciale SC Bulevard SA (la data de 31.10.2007) şi de SC Millenium Global Development SA (la data de 16.12.2010), reprezentante de aceeaşi inculpată. Tranzacţiile respective s-au făcut prin creşterea succesivă a preţului, astfel încât SC Millenium Global Development SA a dobândit terenurile respective la o valoare aproximativ egală cu cea de piaţă, fiind disimulată provenienţa ilicită a acestor terenuri.”  

Dosarele Riviera și Caelia Residence încă sunt în derulare în instanță

Riviera Residence din staţiunea Mamaia este un imobil de 6 etaje cu apartamente de lux, situat la numai câţiva metri de mare. Conform procurorilor DNA, scrie adevarul.ro, autorizaţia de construire şi certificatul de urbanism pentru această clădire au fost emise în mod ilegal de către reprezentanţii Primăriei Constanţa. În luna decembrie 2017, procurorii DNA au început urmărirea penală împotriva lui Decebal Făgădău (actualul primar al Constanţei), Radu Mazăre, Nicoleta Constantin, Antonela Dinescu, Elena Luiza Tănase, în calitatea lor de reprezentanţi ai primăriei Municipiului Constanţa, instituţie care a emis ilegal atât autorizaţia de construire a imobilului de pe plaja din Mamaia, Riviera Residences, cât şi certificatul de urbanism.

Caelia Residence este o altă afacere dubioasă, conform info-sud-est.ro. În anul 2006, afaceristul Viorel Păunescu vinde Hotelul Rex în schimbul a 10 milioane de euro. Cu banii obținuți, Păunescu se mută 10 metri mai la sud unde ridică un complex rezidențial gigant, lipit practic de Riviera Residence, direct pe plajă, pe care îl numește Caelia Residence. L-a construit pe o bucată de plajă de 4.353 de metri pătrați cumpărată de la primărie. La un an după ce a cumpărat terenul, Păunescu a obținut și o autorizație de construire pentru un hotel de cinci stele. După încă un an, în 2008, a obținut de la primăria aceluiași Radu Mazăre aprobarea pentru o clădire de 11 etaje, care este, de fapt, parcarea multietajată automatizată a Complexului Caelia, scrie info-sud-est. În anul 2011, Mazăre și Păunescu și-au încheiat aventura imobiliară, înconjurați de parteneri de afaceri și celebrități politice sau mondene, dintre care unii și-au cumpărat apartamente chiar acolo, inaugurând complexul Caelia. Conform dosarului 236/P/2016, DNA l-a acuzat pe Mazăre de abuz în serviciu. DNA susține că Mazăre a vândut la preț subevaluat exact terenul pe care a fost construit complexul de lux Caelia Residence, scrie info-sud-est.ro. În 30 decembrie 2017, Radu Mazăre a fost căutat de polițiștii constănțeni pentru că fostul primar nu s-a prezentat la sediul IPJ Constanța, conform clauzelor controlului judiciar pe care îl are instituit în alte dosare penale. După ce a fost căutat de polițiști, Mazăre a anunțat presa, avocații și abia apoi Poliția că se află în Madagascar – de unde nu are de gând să se mai întoarcă, declara el atunci, până când justiția ”nu va fi reală”. Momentul întoarcerii s-a produs, însă, mult mai devreme decât, probabil, anticipa și își dorea Radu Mazăre. 

Mai multe