Cum stau orașele României în topul european al prețului locuințelor noi

4 octombrie 2021 17:12   Național
Ultima actualizare:

România are o medie a prețurilor locuințelor noi de 1.322 de euro/mp și este pe locul 4 în topul celor 24 de ţări analizate din UE, în ordinea crescătoare a preţurilor. Bucureştiul se află pe locul 153 la nivel european în topul celor mai scumpe locuinţe. În clasament este luat ca reper preţul pe metru pătrat în centrul oraşului, care ajunge în cel mai mare oraș al țării la 1.905 euro/mp.

Un studiu amplu al Deloitte referitor la preţurile locuinţelor noi în Europa, publicat în această vară, arată că în România, acestea sunt printre cele mai ieftine de pe continent, potrivit Mediafax preluat de stiridiaspora.ro. România se află pe locul 4 în Europa din punct de vedere al celor mai scăzute prețuri pentru locuințele noi, iar pe primele trei locuri se află Bulgaria, Bosnia-Herţegovina şi Portugalia.

Locuințele în Craiova, mai scumpe decât în Constanța sau Oradea

Raportul analizează şi 61 de oraşe europene. Cel mai scump oraş european este Londra, cu un preţ pe metrul pătrat de peste 13.981 de euro, în timp ce la polul opus, pe locul 200, se află oraşul Arad, cu un preţ mediu al locuinţelor în centrul oraşului de 787 de euro/mp. În clasamentul celor mai scumpe oraşe europene Clujul depăşeşte Capitala cu un preţ mediu al locuinţelor de 2.203 euro/mp. Alte oraşe din România incluse în acest clasament sunt Oradea (1.168 euro/mp - locul 189), Constanţa (1.328 euro/mp - 180), Craiova (1.353 euro/mp - 178), Timişoara (1.496 euro/mp - 172). potrivit datelor publicate pe platforma numbeo.com, citate de Business Magazin. Preţul locuinţelor în Europa a crescut cu 5,8% în zona euro şi cu 6,1% în primul trimestru al anului 2021, prin comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut (potrivit celor mai recent publicate date ale Eurostat). 

Citiți și

A crescut prețul locuințelor! Iată topul celor mai mari scumpiri și ieftiniri ale apartamentelor

Pandemia a afectat și imobiliarele: „Prețul caselor poate crește cu 20-25% în următorul an”

Citiți și

Mai multe