Cum va fi vremea de Crăciun. Soare în Capitală, 15 grade în Oltenia

23 decembrie 2017 14:23   Național
Ultima actualizare:

Vești bune pentru cei care iubesc sărbătorile de iarnă, dar nu se împacă deloc cu gerul și cu ninsorile. După gerul din ultimele zile, vremea va începe să se încălzească din Ajun, astfel că în prima zi de Crăciun vom avea chiar și 15 grade în Oltenia.

De duminică, Ajunul Crăciunului, temperaturile vor începe să crească uşor, însă cerul va rămâne mai mult noros în partea de nord, conform News.ro.. În est, în zona Mării Negre, va ploua slab. Precipitaţile vor fi predominant sub formă de ploaie în regiunile intracarpatice, iar în zona montană va ninge şi vor fi intensificări temporare ale vântului. Pe crestele cele mai înalte, rafalele pot ajunge şi la 90 de kilometri pe oră, viscolind ninsoarea. Maximele vor fi cuprinse între 5 şi 9 grade Celsius, iar temperatura pe timpul nopţii va fi în jur de -2 grade.În prima zi de Crăciun, temperaturile vor continua să crească, astfel că se vor înregistra 6 grade în Transilvania şi chiar şi 15 grade în Oltenia. Cerul va fi variabil, vor fi înnorări, în special, în zonele de munte, dar şi în nordul ţării. Vor fi precipitaţii mixte slabe pe arii restrânse la munte, unde vântul va avea unele intensificări. Va fi prezentă şi ceaţa dimineaţa şi noaptea, în zonele mai joase. Temperaturile pe timpul nopţii se vor situa între -2 şi 5 grade Celsius.În Capitală, vremea va fi mai caldă decât de obicei pentru această perioadă. Sâmbătă, cerul va fi mai mult înnorat, iar spre seară ar putea ninge slab. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 5-6 grade, iar cea minimă de va coborî sub -4 grade.Duminică, maximele vor fi de 10-11 grade, cu cer variabil şi vânt slab şi minime de zero grade. Este posibil să apară ceaţă dimineaţa şi noaptea, dar şi în dimineaţa următoare, de Crăciun. Luni, temperaturile vor mai creşte puţin, ajungând la 14 grade, cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab. Pe timpul nopţii vom avea o minimă de -2 grade.

Mai multe