Cum va fi vremea de Paște. Prognoza meteo până la începutul lui mai

2 aprilie 2021 11:47   Național
Ultima actualizare:

Cum va fi vremea de paște? Caldă, însorită și frumoasă anunță meteorologii care au emis prognoza până la începutul lunii mai. Vom avea, așadar, sărbători luminoase în adevăratul sens al cuvântului, chiar dacă restricțiile anti Covid ne-ar putea împiedica să ne bucurăm așa cum ar trebui în această perioadă.

În săptămâna 05.04.2021 – 12.04.2021, valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice acestei perioade, în cea mai mare parte a țării, dar cu o abatere termică negativă ușor mai accentuată în regiunile intracarpatice și la munte, transmite ANM. Regimul pluviometric va fi local deficitar în regiunile extracarpatice, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru acest interval.

În săptămâna 12.04.2021 – 19.04.2021, temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru această perioadă  la nivelul întregii țări. Cantitățile de precipitații vor fi deficitare în toate regiunile, dar mai ales în cele montane. 

Temperaturile medii ale aerului vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă, pe întreg teritoriul României și în a treia săptămână din aprilie. Regimul pluviometric va fi local deficitar în regiunile nordice și centrale, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru acest interval.

Cum va fi vremea de Paște

În săptămâna 26.04.2021 – 03.05.2021, mediile valorilor termice se vor situa peste cele specifice acestei perioade, la nivelul întregii țări. Cantitățile de precipitații vor avea o tendință ușor deficitară în toate regiunile.

Prin urmare, vremea de Paște va fi una frumoasă, mai caldă decât este în mod obișnuit la începutul lui mai, cu mult soare și fără nici un nor pe cer. O tentație pentru toți cei care doresc să iasă din casă, la plimbare, la iarbă verde sau să plece în minivacanța. Atenție însă! Ne aflăm în valul trei al pandemiei de coronavirus, iar restricțiil eimpuse de autorități trebuie respectate!

Mai multe