Cum va fi vremea în noaptea de Înviere şi de Paşti?
Vineri, 3 mai. Astăzi, soarele va domina în continuare cerul în majoritatea regiunilor. Doar în vest şi sud-vest, norii vor lăsa, în special după-amiază, câteva ploi însoţite de tunete şi fulgere. Maximele se vor încadra între 23 şi 31 de grade.
În Bucureşti, vreme foarte caldă, cu o maximă de 29 - 30 de grade.
Sâmbătă, 4 mai. Vremea se menţine caldă. Totuşi, în regiunile intracarpatice temperaturile scad cu 2-3 grade. Maximele vor fi între 22 şi 23 de grade, pe Litoral, şi 30 de grade local în est şi sud-est, chiar 31 de grade în Lunca Dunării.Norii, însă, încep să apară cam în toate regiunile ţării şi vor lăsa ploi în aversă în Oltenia, Banat, Crişana, Transilvania, Maramureş şi Moldova, unde vor fi însoţite şi de tunete şi fulgere.
În Bucureşti, tot 30 de grade, iar soarele va domina cerul.
În noaptea de Înviere, 4 spre 5 mai. Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, este posibil să apară ploi în Oltenia, Banat, Crişana, Transilvania şi Maramureş. În privinţa temperaturilor, acestea se vor încadra între: 12 şi 16 grade în Muntenia, 8 şi 15 grade în Oltenia, 10 şi 15 grade în Banat, 10 şi 14 grade în Crişana, 9 şi 14 grade în Transilvania, 9 şi 13 grade în Maramureş, 12 şi 16 grade în Moldova şi 13 şi 17 grade în Dobrogea.
Duminică, 5 mai. Deşi temperaturile scad uşor, vremea rămâne tot caldă. De asemenea, în toate zonele ţării norii vor acoperi din când în când soarele şi este posibil să lase câteva ploi.Aşadar, vor fi între: 24 şi 29 de grade în Muntenia, 23 şi 28 de grade în Oltenia, 23 şi 27 de grade în Banat, 22 şi 26 de grade în Crişana, 23 şi 29 de grade în Transilvania, 22 şi 25 de grade în Maramureş, 20 şi 24 de grade în Moldova şi 22 şi 24 de grade în Dobrogea.
În Bucureşti, o zi însorită cu o maximă de 25-27 de grade. Spre seară, este posibil să plouă şi să apară descărcări electrice.
Luni, 6 mai. Vreme, în general, frumoasă, cu temperaturi maxime între 20 şi 29 de grade. În a doua parte a zilei, norii şi aversele îşi vor face apariţia la munte şi în sud-vestul ţării.