Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni
Vremea se va menţine caldă şi marţi în majoritatea zonelor ţării, cu temperaturi maxime de 11-12 grade, dar cu probabilitate mare de precipitaţii. La munte vremea se răceşte, iar temperaturile medii vor ajunge să fie negative şi în timpul zilei, iar de miercuri vor scădea uşor în toată ţara, însă spre finalul săptămânii se va încălzi din nou şi vor fi maxime de 12-13 grade, spun meteorologii.
Conform prognozei pe următoarele două săptămâni, în cea mai mare parte a ţării temperaturile nu vor coborî sub 5 grade, iar valorile termice se vor menţine peste mediile multianuale.
Marţi, vremea va continua să fie caldă, dar cu probabilitate crescută pentru precipitaţii. De miercuri, temperaturile vor scădea pentru câteva zile, apoi se va încălzi din nou în toată ţara, iar temperaturile vor fi cu cel puţin 10 grade peste normalul acestei perioade.
Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni, transmisă de Administraţia Naţională de Meteorologie:
BANAT
Vremea, deosebit de caldă în prima zi a intervalului, când media regională a temperaturilor maxime a fost 11 - 12 grade, se va răci treptat în zilele următoare, astfel încât pe 3 şi 4 ianuarie media termică diurnă va fi de 5-6 grade. Ulterior, un nou proces de încălzire va determina, pe 7 şi 8 ianuarie, temperaturi maxime de 12 - 13 grade, iar apoi regimul termic va marca o scădere, spre valori medii de aproximativ 6 grade, între 11 şi 14 ianuarie. Regimul termic nocturn nu va avea variaţii importante în prima săptămână, când temperaturile minime se vor situa între 0 şi 2 grade, apoi acestea vor creşte, spre 3 grade între 8 şi 10 ianuarie. Ultimele zile ale prognozei vor fi caracterizate de o tendinţă de scădere, spre valori medii situate în jurul a 0 grade, pe 13 şi 14 ianuarie. Se vor semnala precipitaţii la nivel local în intervalul 1 - 4 ianuarie, însă la mijlocul acestui interval acestea vor fi mai importante cantitativ. Ulterior, probabilitatea pentru precipitaţii va creşte abia după 9 ianuarie, însă acestea vor fi pe ariii restrânse şi în general slabe cantiativ.
CRIŞANA
Intervalul de prognoză va debuta cu un proces de răcire a vremii, care va determina o scădere a mediei temperaturilor maxime la scara întregii regiuni, de la aproximativ 11 grade în prima zi, spre 4-5 grade între 3 şi 5 ianuarie, când regimul termic va deveni apropiat de cel normal pentru prima decadă a lunii ianuarie. Apoi, temperatura medie diurnă va creşte din nou, spre 11-13 grade în intervalul 6 - 9 ianuarie, pentru ca ulterior să scadă treptat, până la 6 grade în intervalul 11 - 14 ianuarie. Temperaturile minime vor marca o scădere, de la 3 grade în primele două nopţi, spre -1 grad în jurul datei de 5 ianuarie, apoi vor creşte din nou, până la 2-3 grade între 8 şi 10 ianuarie. Ultimele zile vor fi caracaterizate de o nouă scădere a regimului termic nocturn, astfel încât la finalul intervalului de prognoză se vor înregistra temperaturi de minus 2- minus 1 grad. Probabilitatea pentru precipitaţii va fi mai ridicată în intervalele 1 - 4 ianaurie şi 9 - 14 ianuarie, dar acestea se vor semnala pe arii mai extinse şi vor fi mai importante cantitativ în jurul datei de 2 ianuarie.
TRANSILVANIA
În primele trei zile ale prognozei regimul termic diurn va marca o scădere, de la o valoare medie de 9 grade în prima zi, până la 3-4 grade în intervalul 3 – 5 ianuarie. Apoi, temperaturile maxime vor fi în creştere, din nou spre 9 grade în 7 ianuarie, dată după care vremea se va răci uşor de la o zi la alta, astfel încât media regională a maximelor în intervalul 11 – 14 ianuarie va fi de 4 grade. Temperaturile minime la scara întregii regiuni nu vor avea o variaţie semnifiicativă pe parcursul celor două săptămâni de prognoză, iar media lor se va situa în jurul a 0 grade în primele trei zile ale intervalului, apoi se va situa între -4 şi -2 grade, cu cele mai scăzute valori pe 6 şi 7 ianuarie şi, din nou, pe 13 şi 14 ianuarie. Probabilitatea pentru precipitaţii la nivel local va fi mai ridicată în intervalele 2-4 şi 10 – 14 ianuarie, dar numai în jurul datei de 2 ianuarie acestea pot fi mai importante cantitativ.
MARAMUREŞ
În primele zile ale intervalului de prognoză se va desfăşura un proces de răcire treptată a vremii, astfel încât temperaturile maxime vor scădea, în medie regională, de la 8-9 grade la început, spre 3 grade pe 4 – 5 ianuarie. Apoi regimul termic va marca o creştere, iar maximele vor atinge 9-10 grade pe 7 – 8 ianuarie. Ulterior, vremea se va răci din noul treptat, iar în ultimele zile ale celei de a doua săptămâni de prognoză media maximelor diurne va fi de 4...5 grade. În ceea ce priveşte evoluţia tempraturilor minime, acestea se vor menţine în jurul unei valori medii de 1...2 grade în primele nopţi, apoi vor scădea spre – 2 grade la sfârşitul primei săptămâni. În a doua săptămână regimul termic nocturn va fi caracterizat prin valori de -2-0 grade, în medie. Vor fi precipitaţii aproape în fiecare zi a intervalului de prognoză, exceptând intervalul 5 – 9 ianuarie, când probabilitatea pentru precipitaţii va fi redusă. Cantităţi mai importante de apă se pot consemna în jurul datei de 2 ianuarie.
MOLDOVA
În prima zi a intervalului vremea va fi deosebit de caldă, cu temperaturi medii maxime la nivel de regiune de 9-11 grade, apoi până în 5 ianuarie vremea se va răci, însă valorile termice se vor menţine peste mediile multianuale. La finalul acestei perioade, temperaturile medii diurne vor fi de 4-6 grade, iar cele minime medii se vor situa între -3 şi -1 grad. În următoarele 2 zile vremea se va încălzi accentuat, media maximelor diurne se va apropia din nou de 9-10 grade, iar a minimelor nocturne va fi uşor negativă. În ultima parte a intervalului vremea se va răci treptat, apoi nu vor fi variaţii însemnate de la o zi la alta. Temperaturile din timpul zilei vor ajunge la 2 şi 6 grade, iar noaptea se vor situa între -4 şi 0 grade, caracterizând o vreme relativ caldă pentru a doua decadă a lunii ianuarie. Probabilitatea pentru precipitaţii va fi ridicată în intervalul 2 - 4 ianuarie, în special pe data de 2...3, când se pot înregistra cantităţi mai importante, precum şi după data de 8 ianuarie.
DOBROGEA
Vremea va fi caldă la începutul intervalului, când se vor înregistra temperaturi maxime situate, în medie, în jurul valorii de 10 grade. Apoi regimul termic diurn va marca o scădere şi va fi caracterizat prin valori de 7-8 grade în intervalul 3 – 6 ianuarie. Ulterior, vremea se va încălzi uşor, iar în jurul datei de 7 – 8 ianuarie se vor atinge temperaturi maxime de 9-10 grade. În ultimele zile ale intervalului de prognoză, temperaturile diurne vor scădea, din nou, spre medii de 6...7 grade. Temperaturile nocturne nu vor avea variaţii importante pe parcursul celor două săptămâni de prognoză şi se vor situa, în general, între 0 si 4 grade, cu cele mai scăzute valori în jurul datei de 6 ianuarie şi cele mai ridicate pe 3, 9 si 10 ianuarie. Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi mai ridicată între 2 şi 4 ianuarie, dar şi între 9 şi 13 ianuarie, însă acestea se vor semnala pe arii mai extinse în jurul datei de 3 ianuarie. În celelalte zile, condiţiile pentru precipitaţii vor fi reduse.
MUNTENIA
Temperaturile medii diurne se vor încadra de la 11 grade în prima zi până la 6-8 grade în intervalul 2 - 6 ianuarie. În zilele de 7 şi 8 ianuarie, vremea se va încălzi, astfel încât mediile diurne se vor apropia de 10 grade. Către finalul celor două săptămâni, vremea va intra din nou într-un proces de răcire, madia maximelor va fi de 5...6 grade, caracterizând în continuare o vreme mai caldă decât în mod normal la această dată. În timpul nopţilor, temperaturile medii nu vor avea variaţii importante, încadrându-se între -1 şi 1 grad, cu cele mai coborâte valori în jurul datei de 6 ianuarie. Prin urmare, atât în timpul nopţilor, cât şi ziua, temperaturile vor caracteriza o vreme caldă pentru prima jumătate a lunii ianuarie. Sub aspectul precipitaţiilor, probabilitatea va fi mai ridicată în intervalul 2-4 ianuarie, precum şi după mijlocul celei de-a doua săptămâni. În rest, posibilitatea apariţiei precipitaţiilor va fi nesemnificativă.
OLTENIA
Valorile termice diurne vor scădea de la o valoare medie de 11 grade în prima zi spre 6...7 grade între 2 şi 6 ianuarie, apoi pe 7 şi 8 ianuarie vremea va deveni din nou caldă, cu o medie de 9 grade a temperaturilor maxime. Va urma un proces de răcire, care va determina scăderea spre 5...6 grade, în medie, a temperaturilor maxime spre finalul celei de a doua săptămâni de prognoză. Regimul termic nocturn nu va avea variaţii semnificative pe parcursul celor două săptămâni de prognoză şi va fi carcaterizat de valori medii alte temperaturilor minime situate, în general, între -2 şi 2 grade, cu cele mai scăzute valori în jurul datei de 6 ianuarie. Din punct de vedere al precipitaţiilor, posibilitatea de apariţie va fi foarte redusă în intervalul 5...8 ianuarie, dar în celelalte zile va fi mai mare, cu precădere în jurul datelor de 2, 10 şi 11 ianuarie, când precipitaţiile se pot semnala pe arii mai extinse.
LA MUNTE
În primele 5 zile ale intervalului vremea se va răci, astfel că temperaturile medii vor ajunge să fie negative şi în timpul zilei. Noaptea, la altitudini mari, valorile termice se vor apropia de pragul gerului (-10 grade). Vor urma 3 zile în care vremea se va încălzi accentuat, apoi va debuta un nou proces de răcire, care va dura până în jurul datei de 11 ianuarie. În ultimele zile ale intervalului de prognoză nu vor fi variaţii termice semnificative de la o zi la alta. În timpul zilei temperaturile se vor situa în jurul valorii de 0 grade, iar minimele medii ale nopţii vor fi cuprinse în general, între -10 şi -5 grade. În ansamblu, vremea va fi mai caldă decât în mod normal pe tot parcursul intervalului analizat. Cele mai ridicate şanse de apariţie a precipitaţiilor, predominant sub formă de ninsoare, vor fi în intervalele de 2 - 5 şi 9 - 14 ianuarie.