Cum vrea să scape Piedone de arest. Se plânge de probleme cu inima

11 noiembrie 2015 9:24   Național
Ultima actualizare:

Fostul primar al sectorului 4 a fost arestat prevenitv la 7 noiembrie, în urma tragediei care a avut loc în Club Colectiv şi care a curmat viaţa a 50 de tineri. Alături de Cristian Popescu Piedone au mai fost arestate şi două funcţionare ale Primăriei Sectorului 4, Aurelia Iofciu, şef Serviciu Autorizări Comerciale, şi Luminiţa Larisa Ganea, funcţionar în cadrul aceluiaşi serviciu.

Avocaţii lui Piedone dau vina pe subordonaţii acestuia, iar el încearcă să scape de arestul preventiv. Miercuri (11 noeimbrie), Curtea de Apel Bucureşti judecă contestaţia depusă de fostul primar al sectorului 4, la decizia prin care a fost arestat preventiv, potrivit stirileprotv.ro. Cristian Popescu Piedone le-a cerut judecătorilor să nu fie arestat, pe motiv că are probleme de sănătate, mai exact, el susţine că suferă de afecţiuni cardiace.

Potrivit DNA, fostul primar al sectorului 4 şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu, constând în încălcarea dispoziţiilor legale privind incendiile. Piedone a emis acordul de funcţionare 3909/14.01.2015 şi autorizaţia 369/14.01.2015, necesare pentru desfăşurarea activităţii de către SC Colectiv Club SRL. Avocaţii lui Cristian Popescu Piedone susţin că acesta este nevinovat, deoarece el ar fi semnat acele autorizaţii doar formal şi că responsabilitatea ar trebui să cadă pe subordonaţii săi.

Miercuri (11 noiembrie), Cristian Popescu Piedona va afla dacă scapă de arestul preventiv.

Mai multe