Cumnatul lui Victor Ponta, arestat preventiv pentru 29 de zile
Cumnatul premierului Victor Ponta, Iulian Herţanu a fost arestat preventiv în dosarul "Canalizare la Comarnic".
Miercuri seară, Iulian Herţeanu, cumnatul lui Victor Ponta a fost arestat preventiv pentru 29 zile. Trei infracţiuni grave apasă greu pe umerii lui Herţeanu: evaziune fiscală, consituire de grup infracţional organizat şi deturnare de fonduri europene.
De aceleaşi infracţiuni este acuaz şi Mihail Coman, administrator al S.C. INDSERV S.R.L. Ploiești și S.C. INDSERV PROIECT S.R.L. Ploiești și angajat al S.C. Hidro Prahova S.A. în calitate de consilier al directorului general.
Potrivit unor surse judiciare, Liviu Munteanu, unul dintre cei ajunși în spatele gratiilor în dosarul fondurilor UE deturnate, a colaborat cu anchetatorii. Munteanu era din 25 aprilie 2014 administrator al S.C. Grossmann Engineering Group SRL, firma familiei Ponta, și a recunoscut faptele de care este acuzat. Drept recompensă, procurorii nu vor cere pentru el arestarea preventivă, ci instituirea controlului judiciar. În schimb, cumnatul lui Ponta, Iulian Herțanu a fost arestat preventiv pentru 29 de zile.