Cumplit! Am înconjurat Capitala în două ore şi jumătate

6 februarie 2017 21:05   Național
Ultima actualizare:

Să te ferească Dumnezeu să o iei pe Centura Capitalei! Dacă nu ştii ce-i ăla calvar, afli dacă te încumeţi să circuli pe aici. Nu sunt semafoare, în schimb sunt lucrări, gropi, o singură bandă pe cea mai mare porţiune şi cozi. În două ore şi jumătate am parcurs întreaga centură.

Toate capitalele europene au o centură a oraşului pe care se poate circula civilizat. Inclusiv bulgarii gonesc la fel ca pe autostradă. Noi, nu! De nouă ani ne tot câcâim să construim câte două benzi pe sens. S-a reuşit doar pe o porţiune de 20 km, între Chitila şi Voluntari. În rest, pe alte câteva porţiuni, lucrările au fost fie demarate, dar au întârzieri mari, fie nu au fost făcute nici măcar exproprierile. Şi, uite aşa, omul care se păcăleşte şi apucă să intre pe ea ajunge să-şi blesteme zilele. Am făcut un experiment. Am mers ieri pe toată centura, de la un capăt la altul. Plecarea s-a făcut din nordul Capitalei, din Otopeni, la ora 13.15. Atenţie, nu la oră de vârf! Cât au fost două benzi pe sens s-a circulat impecabil. Cu 100 km/h, cât este viteza legală, în zece minute am trecut de Chitila şi în alte 20 de minute am ajuns la Domneşti, porţiune străbătută pe o singură bandă. Aici ne-am blocat. Zona respectivă se intersectează cu oraşul şi, deci, se cedează trecerea. S-a format coloana de maşini şi s-a înaintat cu greu. De acolo am mai făcut încă 20 de minute până la intersecţia cu DN5. Au trecut deja 50 de minute şi am străbătut 31 km. Mai avem încă 41 km ca să ajungem în punctul de unde am pornit.

Se merge în coloană, dar nu se stă, ceea ce este bine. Până la km 50 însă, când totul este blocat. Între Berceni şi Colentina, pe o porţiune de 10 km, am pierdut o oră. Nu era accident, ci pur şi simplu noduri rutiere cu cedează, lucrări abandonate şi foarte multe gropi. Calvarul a ţinut până la Colentina, după care s-a circulat din nou civilizat. În 20 de minute am ajuns din nou în Otopeni. Era ora 15.48! Două ore şi jumătate am făcut pe drumul de 72 km, care în mod normal ar fi fost străbătut în maximum 45 de minute. Tiriştii sunt nevoiţi să o ia zilnic pe aici, ceea ce le scoate peri albi. Dar n-au încotro. 

Conform Master Planul General de Transport aprobat de Guvern în septembrie 2016, Centura de sud va fi modernizată la regim de drum expres, pe 35 km, până în 2018, valoarea proiectului fiind estimată la 176 milioane euro. Pentru a doua porţiune din Centura de sud, dintre ieşirea A1 şi DN 5, lungă de 22 km, lucrările sunt estimate să înceapă în aprilie. ”Pentru închiderea secţiunii de nord din acest an vom relicita execuţia de lucrări pentru sectorul lipsă DN2 - A2, termenul de finalizare fiind 2019”, a anunţat acum patru zile Răzvan Cuc, ministrul Transporturilor.  Rămâne însă neclar când va fi terminată porţiunea cuprinsă între DN5, zona localităţii Jilava, şi A2, zona localităţii Căţelu, lungă de 16,4 km. Gurile rele spun că după 2021. 

Mai multe