Cumplit! O mamă și-a vândut copilele cu câte 300 de lei
Detalii cutremurătoare despre traficul de copii! Potrivit Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), o grupare de proxeneţi din Timiş a exploatat crunt două copile. O fată în vârstă de 16 ani şi sora ei, de 7 ani, le-au fost vândute traficanţilor de propria lor mamă.
Îngrozitor! Procurorii DIICOT au descins ieri dimineaţă la şapte adrese din Timiş, într-un dosar de trafic de minori şi act sexual cu un minor. Gruparea vizată de oamenii legii este acuzată că a traficat şi că a abuzat două surori, de 16 şi 7 ani. Ancheta a scos la iveală faptul că fata de 16 ani, provenită dintr-o familie dezorganizată, a fost exploatată de traficanţi. Mai mult, mama fetei le-a vândut-o proxeneţilor şi pe fiica de 7 ani, abuzată sexual la rândul ei. Potrivit DIICOT, după ce a fost cumpărată de traficanţi, care i-ar fi plătit mamei suma de 300 de lei, puştoaica de 16 ani a fost cazată în locuinţa unuia dintre proxeneţi. Fata a fost vândută apoi mai multor bărbaţi din comuna Uivar (Timiş).
„Victima a fost adăpostită în această locuinţă timp de două săptămâni, în care cei doi au exploatat-o sexual şi au plasat-o la diferiţi clienţi, pentru a întreţine relaţii sexuale cu aceştia, în schimbul unor sume de bani pe care şi le-au însuşit în totalitate”, dezvăluie anchetatorii. “Ulterior, cei doi au hotărât să-şi dezvolte afacerea şi să o plaseze pe victima minoră în alt oraş, unde să racoleze clienţi prin anunţuri sexuale postate în ziare locale şi pe diferite site-uri de profil. Astfel, cei doi au transportat-o pe victimă în oraşul Bistriţa. În prealabil, victima a fost fotografiată în diferite ipostaze pornografice, în vederea promovării unor viitoare anunţuri”, mai arată DIICOT.
Potrivit procurorilor, fata de 16 ani a ajuns să aibă, în Bistriţa, şi câte 30 de clienţi pe zi, iar toţi banii obţinuţi le reveneau proxeneţilor. Anchetatorii spun că fata a fost salvată din mâna traficanţilor de carne vie de un client. „După o perioadă, victima n-a mai rezistat fizic şi psihic şi i s-a destăinuit unui client, căruia i-a povestit calvarul prin care trecea, iar acestuia i s-a făcut milă de ea, ajutând-o să fugă din hotel. Ea a fost adăpostită la locuinţa martorului, de unde a fost preluată de mama sa”, arată procurorii, care vor duce la audieri zece persoane.
Un referent cultural a pipăit o fetiţă în zona intimă
Un bărbat de 62 ani, acuzat de corupere sexuală şi pornografie infantilă, a fost reţinut marţi-seară. Individul e referent cultural la Casa de Cultură din Drăgăneşti - Olt. În aprilie 2019, bărbatul a invitat o copilă de 10 ani, care se afla la cursuri de dans în instituţie, la el în birou şi i-a arătat imagini pornografice. La următoarea întâlnire, peste patru zile, cu promisiunea că îi va dărui un ceas de mână, bărbatul a adus-o din nou pe fată în birou. „Acesta şi-a introdus mâna în lenjeria intimă o minorei şi a pipăit-o în zona organelor genitale“, au detaliat procurorii DIICOT.