Cursuri de groază la şcoală: «Băi! Eu te iau şi te arunc pe geam»

30 octombrie 2012 18:22   Național
Ultima actualizare:

Ne jucăm şi învăţăm. Asta ar trebui să facă elevii de 6 şi 7 ani, în clasa întâi. Pentru 20 de boboci din Capitală şcoala este un coşmar. „Scoate, măi, maculatorul, că-ţi dau cu el în cap! Prostule! Tăntălăule! Nesimţitule!", aşa le predă învăţătoarea Veronica Bereandă.

În loc de educaţie, 20 de şcolari trăiesc momente de groază şi sunt speriaţi de moarte. Elevii din clasa I B, de 6 şi 7 ani, de la Liceul "Nicolae Iorga", din Bucureşti, tremură de frică şi plâng că trebuie să meargă la şcoală din cauza învăţătoarei, care se poartă cu ei mizerabil.

Unul din părinţi, care s-a zbătut în vară să-şi înscrie fiul la o şcoală foarte bună, a refuzat să creadă ce-i povesteşte copilul. L-a învăţat să înregistreze ce se întâmplă în timpul orelor.

A plâns împreună cu fiul său când a ascultat cum se poartă învăţătoarea. A pus înregistrarea pe Internet şi a uluit toată ţara. "Vai de mine cât eşti de prost! Foarte prost! Foarte prost! Aicia se învaţă, nu e pentru copii puturoşi. Eşti cel mai slab din clasă. Scrii mizerabil şi eşti cel mai obraznic", ţipă învăţătoarea la copilul care abia învăţa să facă beţişoare. "Scoate, măi, maculatorul, că îşi dau cu maculatorul în cap acuma! Scrie acuma, că îţi dau de nu te vezi! Dau cu tine de tablă, de nu te vezi", e ameninţat un alt elev scos la tablă.

Învăţătoarea predă la clasa I, la Liceul “Nicolae Iorga”

Unui băieţel îi ţipă la ureche: "Unde e, tăntălăule, maculatorul? Băi, eu te iau şi te arunc pe geam!" Nu scapă nici un copil de ocări, ba îi pedepseşte să stea în genunchi pentru orice greşeală, reală sau închipuită.

"Mă deranjezi de mă sufoc! Nu te mai suport. Nu ţi-e ruşine, mincinosule? Vrei să stai în genunchi? Că te pun!". Mai mulţi părinţi cer pedepsirea aspră a învăţătoarei Veronica Bereandă. Aceasta a recunoscut că ea este femeia înregistrată, dar a motivat că "este mai severă, pentru că vrea să scoată oameni din copiii ăştia".

«Nu tolerăm aşa ceva!» Marian Banu, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti

Inspectoratul Şcolar a declanşat o anchetă urgentă. "Inspectoratul nu tolerează astfel de comportamente. Umilirea copiilor şi violenţa verbală nu sunt acceptabile", ne-a declarat Marian Banu, de la ISMB. Dacă nu se pensionează de bună voie, învăţătoarea va pierde nişte bani din salariu, un calificativ slab la sfârşit de an şi gradaţia de merit.

Mai multe