Curtea Constituţională declară ilegale protocoalele prin care SRI a ajutat Parchetul Înaltei Curți în anchete

16 ianuarie 2019 15:20   Național
Ultima actualizare:

Curtea Constituţională a admis miercuri existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi Parchetul ICCJ în legătură cu protocoalele încheiate cu SRI. Decizia a fost amânată de mai multe ori și deschide calea eliminării din dosare a probelor obținute cu ajutorul mijloacelor și experților SRI, anunță news.ro. Ea nu se referă la sentințele deja definitive.

Curtea Constituţională a dezbătut prima oară pe 28 noiembrie 2018, cererea de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională dintre Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe de-o parte, şi Parlamentul României, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi celelalte instanţe judecătoreşti, pe de altă parte. Era vorba, potrivit news.ro, de semnarea a două protocoale între Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Serviciul Român de Informaţii. Sesizarea a fost depusă la Curtea Constituţională în 8 octombrie, fiind semnată de către vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Florin Iordache, căruia preşedintele Camerei, Liviu Dragnea, i-a delegat atribuţiile în aceeaşi zi. După audierea părţilor, judecătorii constituţionali au decis amânarea pronunţării, având nevoie de timp pentru a delibera. Acum, Florin Iordache anunță că multe rechizitorii din anchete o să fie acum lovite de nulitate

Mai multe