Curtea Constituţională va lua azi o decizie în privinţa judecătorului Toni Greblă

26 ianuarie 2015 12:37   Național
Ultima actualizare:

Președintele Curţii Constituţionale (CC), Augustin Zegrean, a anunțat că luni plenul instituției va lua o decizie în privinţa situaţiei judecătorului Toni Greblă, potrivit Mediafax.

„O să verific declaraţia (lui Toni Greblă n.r.). Asta voi face. Nu ştiu dacă domnul Greblă a venit să aducă declaraţia, o să vedem ce scrie în ea, procedural, dacă declară că a fost într-o situaţie care îl face incompatibil va trebui să plece, dacă nu este într-o astfel de situaţie nu avem nimic ce să facem. Plenul Curţii va hotărî în funcţie de declaraţia pe care o dă”, a precizat Zegrean, întrebat în legătură cu situaţia lui Toni Grecu.

El a adăugat că după ce va sta de vorbă cu Toni Greblă se va reuni Curtea în plen, pentru a lua o decizie.

„Decizia va fi astăzi, o să vă anunţăm într-un comunicat”, a mai spus Zegrean.

El a precizat că Toni Greblă are în lucru 20 de dosare, la fel ca şi ceilalţi judecători ai Curţii, numărul de dosare fiind egal repartizate.

Judecătorul Curţii Constituţionale Toni Greblă a fost dus, săptămâna trecută, cu mandat la Direcţia Naţională Anticorupţie, unde procurorii i-au adus la cunoştinţă că este urmărit penal pentru trafic de influenţă, constituirea unui grup infracţional organizat şi efectuarea de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia, în scopul obţinerii de bani sau bunuri necuvenite.

Mai multe