Curtea de Apel a decis: Mircea Diaconu poate candida la alegerile europarlamentare

9 aprilie 2014 18:36   Național
Ultima actualizare:

Mircea Diaconu poate candida la alegerile pentru Parlamentul European, a decis definitiv, miercuri, Curtea de Apel Bucureşti, care a menţinut decizia în sens luată de Tribunalul Capitalei.

Prin decizia de miercuri, Curtea de Apel a respins contestaţiile faţă de hotărârea tribunalului înaintate de Agenţia Naţională de Integritate (ANI) şi Ministerul Public, informează Mediafax.

Tribunalul Capitalei a admis, în 5 aprilie, contestaţia lui Mircea Diaconu privind candidatura sa ca independent la alegerile europarlamentare. Decizia a fost atacată la Curtea de Apel Bucureşti (CAB), care, miercuri, a menţinut decizia tribunalului, astfel că Diaconu poate candida, în mai, la europarlamentare.

În motivarea deciziei sale, tribunalul a arătat că Diaconu are "vocaţia legală incontestabilă" de a ocupa funcţia de europarlamentar, instanţa explicând că legea privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice nu poate fi asociată legii penale.

Mai multe