Cutremur de 4,2 grade în Vrancea
20 iunie 2013 5:40
Național
Ultima actualizare:
Iarăşi s-a zgâlţâit pământul! Un seism cu magnitudine de 4,2 grade pe Richter a avut loc, joi dimineaţă, în zona Vrancea.
Potrivit Institutului Naţional de Fizică a Pământului, cutremurul a avut loc la ora 3.22, la o adâncime de 114 kilometri, în apropierea localităţilor: Râmnicu Sărat (36 km), Focșani (40 km), Buzău (51 km),Covasna (51 km), Mărășești (53 km).
În ultima perioada, în zona Vrancea au avut loc mai multe cutremure. Ieri, un seism de 3 grade s-a produs în zona Vrancea - Buzău, la o adâncime de 119 kilometri.
De asemenea, pe 6 martie şi 21 aprilie aici s-au produs două cutremure cu magnitudinea de 4,2, acestea fiind cele mai putrenice din 2013.