Cutremur de 4,2 grade în Vrancea
Pământul s-a cutremurat din nou, duminică dimineaţă. Un seism cu magnitudinea 4,2 s-a produs, în judeţul Vrancea, anunţă Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Fizica Pământului.
Seismul cu magnitudinea 4,2 pe scara Richter a avut loc la ora 04.49, la adâncimea de 132,2 kilometri. Cutremurul s-a produs în apropierea oraşelor Nehoiu (45 de kilometri), Odobeşti (48 de kilometri), Covasna (54 de kilometri), Râmnicu Sărat (55 de kilometri) şi Panciu (55 de kilometri).
Un alt cutremur s-a înregistrat sâmbătă, la ora 17.58, tot în zona seismică Vrancea, în judeţul Buzău. Seismul a avut magnitudinea 3,4 şi s-a produs la adâncimea de 135,4 kilometri.
În ultimii doi ani, în România s-au produs peste 25 de seisme cu magnitudine peste 4. Cel mai puternic cutremur din acest an a avut loc în 8 februarie, în Vrancea, şi a avut magnitudinea 5, fiind resimţit şi la Bucureşti.