Cutremur la bursa din România, după ce Călin Georgescu a câștigat primul tur la alegerile prezidențiale

25 noiembrie 2024 11:00   Național

Bursa de Valori București (BVB) a deschis ședința de luni dimineață „pe roșu”, toți indicii bursieri fiind în scădere după ce rezultatele primului tur al alegerilor prezidențiale îl dau pe primul loc pe pro-rusul Călin Georgescu.

România are cele mai ridicate dobânzi de împrumut

România a depășit astăzi Ungaria și are cele mai ridicate dobânzi de împrumut (piața secundară) din toată Europa. Evoluțiile negative vin pe un fundal deja complicat, în care România are cel mai mare deficit din Uniunea Europeană (estimat la 7,9% din PIB la finalul anului), pe care îl finanțează la costuri mari, și o datorie publică în creștere rapidă, care ar putea depăși 60% din PIB în următorii ani.

Acțiunile de la Bursa de Valori scad

Nicio acţiune din cele 20 ale indicelui principal BET nu este pe plus la ora 11:00 în contextul în care investitorii sunt şocaţi de rezultatele turului 1 ale alegerilor preşedinţiale şi vând din acţiuni pentru a se refugia în active sigure sau pentru a reduce posibile alte pierderi.

Astfel indicele principal BET scade cu 1,45%, tras în jos de acţiuni ale unor companii precum OMV Petrom (-1,2%), Banca Transilvania (-0,7%), Hidroelectrica (-0,25%). Cele mai abrupte scăderi sunt la TTS, Aquila, MedLife care scad fiecare cu 4%, Antibiotice pierde 3%.

„Efectiv am rămas mut” 

Tranzacţiile pe segmentul principal de acţiuni sunt de 13 mil. lei, peste media primei ore din ultimele zile. Ştefan, investitor la Bursa de Valori, este şocat. „Efectiv am rămas mut”.„Dimineaţa, când am citit ştirile, mă aşteptam să văd ceva diferenţă între candidaţii de pe locurile 1 şi 2, care să fie dinspre partidele politice. Dar am avut un şoc când am văzut cine este pe primul loc. Efectiv, am rămas mut şi nu am reuşit să înţeleg de unde a ajuns pe primul loc, cum a ajuns acolo.

Citisem zilele trecute puţin despre el, dar este un şoc să-l vezi pe primul loc. Cred că acelaşi scenariu l-au avut şi alţii. Scăderile de acum par să fie strict emoţionale, când vezi că extrema dreaptă câştigă teren, când vezi ce program electoral are domnul Georgescu. Totuşi, nu ar trebui să exagerăm, pentru că funcţiile şi responsabilităţile în stat sunt împărţite. Pe de altă parte, e bine să avem volatilitate în piaţă, poţi cumpăra la nişte preţuri mai mici”.

Călin Georgescu a câştigat primul tur al alegerilor prezidenţiale

Călin Georgescu, despre care britanicii de la Financial Times scriu că este un politician pro-rus şi de extremă dreaptă, a câştigat primul tur al alegerilor prezidenţiale din România, potrivit comisiei electorale, dând o lovitură majoră establishment-ului politic al ţării.

Călin Georgescu, fost membru al partidului naţionalist radical AUR, a candidat ca independent şi nu a fost văzut ca un favorit. Deoarece niciun candidat nu a obţinut mai mult de 50 % din voturile de duminică, Georgescu va participa la un tur de scrutin peste două săptămâni.

 Georgescu a contestat anterior apartenenţa României la NATO

Dacă va câştiga, Georgescu va deţine cea mai puternică funcţie din România, cu dreptul de a desemna prim-ministrul, de a purta discuţii de coaliţie şi de a avea ultimul cuvânt în materie de securitate şi politică externă. „Acesta este un cutremur politic”, a spus Costin Ciobanu, cercetător la Universitatea Aarhus din Danemarca. „Nimeni nu a prezis acest lucru”.

Alegerile au avut loc într-un context de nemulţumire faţă de status quo, guvernul de coaliţie al lui Ciolacu confruntându-se cu acuzaţii de corupţie şi proastă gestionare, scrie Financial Times. Georgescu a contestat anterior apartenenţa României la NATO, susţinând că ţara nu a văzut beneficii clare din partea alianţei.

Ce a spus despre Putin

El a criticat, de asemenea, amplasarea unui scut antirachetă în România, în declaraţii care îi fac ecou preşedintelui rus Vladimir Putin. În 2020, el l-a numit pe Putin unul dintre puţinii „lideri adevăraţi” din lume şi a afirmat că preşedintele rus „îşi iubeşte ţara”.

În perioada în care a fost membru de onoare al AUR, Georgescu a atras o condamnare generalizată pentru că a susţinut foşti lideri români de extremă dreaptă. De asemenea, el s-a referit la dictatorul pro-nazist al României, Ion Antonescu, sub a cărui guvernare au fost ucişi sute de mii de evrei, ca la un „martir”.

Mai multe