Cutremurul din 4 martie 1977 a luat viața celui mai bun traducător în engleză al lui Eminescu

Printre cele 1.424 de victime din Bucureşti ale teribilului cutremur de la 4 martie 1977, s-a numărat şi Corneliu M. Popescu. Avea doar 19 ani şi era îndrăgostit de engleză. Un an mai târziu, apărea volumul “Mihai Eminescu - Poems”, iar Corneliu avea să fie considerat, post-mortem, cel mai bun traducător în limba lui Shakespeare al poemelor eminesciene. A murit împreună cu mama lui, Maria Domnica. Îmbrăţişaţi în eternitate.

Corneliu M. Popescu a fost recunoscut, după apariţia volumului de traduceri ale poeziei eminesciene, “Mihai Eminescu – Poems”, în 1978, drept cel mai bun traducător al operei poetului naţional. În acelaşi an, el a devenit laureat, post-mortem, al Premiului Academiei Române, în 1982 fiind omagiat, la propunerea UNESCO, în cadrul Congresului Mondial de Poezie de la Madrid. Din anul 1983, la iniţiativa Fundaţiei Raţiu din Londra, Societatea de Poezie din Marea Britanie acordă anual Premiul “Corneliu M. Popescu”

4 martie 1977, ora 21.22. Au fost ultimele clipe de viaţă ale lui Corneliu M. Popescu şi ale mamei lui, Maria Domnica (46 de ani). Elevul din ultimul an la Liceul “Nicolae Bălcescu”, actualul Colegiu Sf. Sava, şi-a cuprins mama într-o ultimă şi teribilă îmbrăţişare în faţa devastatorului cutremur ce le-a spulberat blocul şi locuinţa. Născut la 16 mai 1958, Corneliu avea un talent ieşit din comun pentru limba engleză. După cum mărturisea, cu litere înlăcrimate, tatăl supravieţuitor, Mihail, în cartea ce avea să fie tipărită în 1978 şi care conţinea traducerile lui Corneliu ale poeziilor eminesciene, “înainte de a avea 10 ani traduce din limba engleză în limba română «Insula comorilor », de R.L. Stevenson”.

A murit împreună cu mama lui, fiind găsiți îmbrățișati

Îndrăgostit de versurile “poetului naţional”, Corneliu s-a încumetat în traducerea a zeci de poezii în limba engleză. Mai târziu, după dispariţia lui tragică, traducerile strânse în volumul “Mihai Eminescu – Poems” aveau să-i uimească pe critici, Corneliu M. Popescu fiind considerat, din acel moment, cel mai bun traducător al operei eminesciene în limba lui Shakespeare. Era tânăr, era inteligent, era frumos. Era un bun sportiv, practicând, după mărturisirea tatălui, înotul, cartingul, patinajul, schiul, baschetul. Participase la olimpiade de matematică şi fizică. Şi visa să devină student la Medicină. Toate s-au năruit în seara cumplită a cutremurului din 4 martie 1977. Începând cu 1983, Fundaţia Raţiu din Londra sponsorizează Premiul “Corneliu M. Popescu” acordat de Societatea de Poezie din Marea Britanie, sub patronajul British Council. În Piaţa Amzei, Şcoala Generală nr. 5, al cărei elev fusese, îi poartă numele.

Corneliu M. Popescu odihneşte, pe vecie, înnemurit ca şi versul eminescian, în Cimitirul Bellu, alături de mama lui. Iar pe spatele crucii mormântului celor doi se află gravate, în limba engleză, ultimele versuri ale poeziei “O, mamă”, de Mihai Eminescu: “Iar dacă împreună va fi ca să murim, Să nu ne ducă-n triste zidiri de ţintirim, Mormântul să ni-l sape la margine de râu, Ne pună-n încăperea aceluiaşi sicriu; Mereu va plânge apa, noi vom dormi mereu”.