Dacă pedalezi pe drumul ăsta te paște pușcăria
Inaugurată la 25 martie, pista de cicloturism de pe digul Begăi dă acum mari bătăi de cap autorităților. Drumul face legătura între Timișoasa și Serbia, dar e o adevărată capcană. Mulți cicliști trec granița ilegal, unii chiar fără să-și dea seama.
Pista de biciclete de pe digul râului Bega, care leagă orașul Timișoara de țara vecină României în SV, Serbia, a devenit subiect de controverse. La doar două luni de la inaugurare, mai mulţi biciclişti au povestit că au fost aspru amendaţi de poliţiştii de frontieră, pe motiv că au pătruns într-o zona interzisă. Cum este posibil acest lucru? Ei bine, la un moment dat, pe marginea pistei, apare un indicator, însă este greu vizibil cicliştilor. „Cu doi-trei kilometri înainte să se termine pista există un indicator vechi, cu scris vopsit, care spune că intri pe fâşia de protecţie şi că esti pasibil de amendă. Totuşi, pista continuă şi nu există vreo barieră, vreo inscripţie pe asfalt sau vreun alt indicator care să te anunţe din nou că nu ai voie să mergi mai departe. Poţi să treci lejer cu viteză pe lângă el, fără să-l vezi”, a povestit Darius Jula, unul din bicicliştii care a mers pe pistă. „Acolo mai erau doi biciclişti care stăteau la poveşti cu cei doi reprezentanţi ai poliţiei de frontieră. Ne-au fost cerute buletinele pentru identificare. Polistiştii erau vizibil supăraţi de faptul că am ajuns la ei. Ne-au spus că sunt nevoiţi să ne dea amendă”, a descris aventura Darius Jula, pe blogul său.
Poți sta după gratii până la trei ani
Timișoreanul Jula a primit cea mai mică amendă, de 100 de lei, care poate fi plătită într-un termen de 15 zile. Amenda maximă pentru fapta sa este, însă, de 1.000 de lei. Dacă treci dincolo de ultimul semn de stop, care e la cinrca trei metri de unde se termina pista, poți intra pe teritoriu sârbesc şi, în consecință, te poți alege cu dosar penal şi eşti pasibil chiar de închisoare de la şase luni până la trei ani.
Toată această situație nu este străină autorităților. Reprezentanţii Poliţiei de Frontieră Timişoara sunt de părere că vina aparține doar bicicliștilor, care nu sunt atenți la semne. „În zonă, accesul se poate face doar pe baza aprobării scrise de şeful Poliţiei de Frontieră din zona respectivă. Altfel se aplică amenzile. Este o porţiune de 500 de metri de pistă care se află pe fâşia de protecţie a frontierei de stat. Necunoaşterea legii nu te exonerează de răspundere”, a declarat, pentru Adevărul, Mihael Leş, purtător de cuvânt Poliţia de Frontieră Timişoara.