"Dacă vin apele, vreau să mor aici!"

29 iulie 2014 21:30   Național
Ultima actualizare:

Situaţie dramatică în oraşul Novaci, din Gorj. O viitură puternică, de aproape cinci metri, a rupt digurile şi malurile de protecţie, a inundat străzi şi gospodării şi ameninţa, ieri, să ajungă la casele oamenilor. Autorităţile au încercat, în zadar, să evacuze oamenii din calea apelor.

E bătrână şi nu mai are pe nimeni pe lume.

Tot ce i-a rămas este căsuţa sărăcăcioasă în care trăieşte de aproape 84 de ani şi grădina în care mai cultivă câteva roşii. Pe Maria Ceauşescu am găsit-o ieri în poarta casei, aşteptând neputincioasă să vadă dacă apele îi vor distruge toată munca.

Angajaţi ai ISU, jandarmi şi salvamontişti încercau să o convingă să meargă cu ei în locurile special amenajate pentru sinistraţi: spitalul şi şcoala din oraş. Nu au avut însă nici o şansă. ”Dacă viitura îmi va distruge casa, prefer să mor şi eu, că nu mai am nimic pe lume! Dacă vin apele, să mă ia şi pe mine!”, a spus bătrâna hotărâtă, care nu s-a lăsat convinsă să plece din calea apelor.

Ca ea au fost şi alţi localnici din Novaci, însă autorităţile au reuşit evacuarea a peste 70 de gospodării. Râul Gilort a depăşit cota de inundaţie şi a ieşit din matcă în urma precipitaţiilor abundente din ultimele trei zile, în zonă fiind instituită starea de alertă. Un elicopter al MAI a fost trimis pentru a acorda asistenţă echipelor de intervenţie. Hidrologii emiseseră avertizare de cod roşu de inundaţii pe râul Gilort până aseară la 23.00.

Flash News

Situaţia rămâne critică pe râurile şi pârâurile din judeţele Gorj şi Vâlcea, unde ieri a fost „cod roşu” de inundaţii severe. Tot ieri, era „cod portocaliu” de inundaţii în nouă judeţe, care a fost prelungit până azi, la ora 14.00, pentru râurile din judeţele Hunedoara, Gorj, Dolj, Vâlcea, Olt, Argeş, Teleorman, Dâmboviţa şi Ilfov.• Vicepremierul Gabriel Oprea a declarat ieri că doi oameni au murit. Unul dintre ei avea 72 de ani şi era din localitatea argeşeană Vedea. Bătrânul se afla în căruţă în momentul în care au venit apele, iar calul s-a speriat, el căzând şi fiind luat de viitură. Când a fost găsit, bărbatul se afla în stop cardio-respirator. Medicii au încercat să-l resusciteze, însă fără rezultat.• Trenul 14197 Regiotrans a deraiat, ieri, între Piteşti şi Curtea de Argeş, în zona unui podeţ unde s-a produs o viitură, informează CFR. În tren nu se aflau decât angajaţi, patru dintre ei fiind răniţi şi duşi la spital.

Mai multe