Dacia asta «zboară» cu 205 km/h
Bolizi de sute de sute de cai putere, limuzine de ultimă generaţie sau doar rable modificate, motoare turate la maximum şi multe fete frumoase. Cam asta e atmosfera la expoziţia de maşini tunate, care se desfăşoară până mâine la Exporom Pantelimon, în Capitală.
Pasionaţii de automobilism şi iubitorii de motoare puternice se vor "delecta", timp de două zile, cu maşini de colecţie, unele unicat, şi vor admira cele mai puternice propulsoare existente pe piaţa auto. Vor fi prezente nume grele, precum Mercedes, Dodge sau Cadillac, dar nici «creaţiile» autohtone nu vor fi mai prejos.
Printre atracţiile expoziţiei se găsesc un Logan cu suspensie pneumatică şi o bătrână Dacie 1310, capabilă să fugă cu peste 200 km/h pe autostradă.
Pentru un plus de “agresivitate”,evacuările au fost direcţionate prin pragurile maşinii
Maşina, fabricată în 1998, are au propulsor Renault de 1,8 litri 16 V, are spatele lăţit cu 2 cm pentru o aerodinamică mai bună şi dispune de numeroase accesorii sport.
Capota şi portbagajul au fost prinse în cleme de restul caroseriei, pentru a se evita deschiderea acestora la viteze mari
Expoziţia se desfăşoară astăzi, între 10.00 şi 18.00 şi mâine, între 10.00 şi 16.00, accesul publicului este gratuit, la fel şi transportul - de la staţia de metrou Republica.
Cadillacul Coupe de Ville, fabricat în '59, este cea mai lungă maşină prezentă la Exporom: nu mai puţin de 6 metri şi 400 cm. Modelul, dotat cu motor monstru - de 6 litri V8 care dezoltă 330 cai putere, a fost unul dintre bolizii preferaţi ai marelui cântăreţ Elvis Presley.
La bază, este Skoda Octavia. După numeroase intervenţii tunning, este o maşină de desen animat. Are inscripţionat un Spider Man pe caroserie, iar geamurile au fost înlocuite cu televizoare led. Interiorul maşinii, care arată ca un cinematograf, a necesitat investiţii de aproximativ 4.000 de euro.